Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunţat la sfârşitul săptămânii trecute că îşi doreşte reînfiinţarea Mitropoliei Bucovinei.
După slujba de pomenire a domnitorilor Moldovei, oficiată la Cetatea de Scaun a Sucevei de către Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, şeful administraţiei judeţene, Gheorghe Flutur a spus că are „un mesaj curajos”, venind cu propunerea de reînfiinţare a Mitropoliei Bucovinei, cu sediul la Suceava.
„Mă rog la bunul Dumnezeu să prind eu vremea în viaţă când se va reface Mitropolia Bucovinei la Suceava, pentru că merităm. Noi am avut-o. Sunteţi aici preoţi, care alături de noi, de mireni, avem această obligaţie să putem să-i convingem pe ceilalţi că trebuie să aducem înapoi Mitropolia Bucovinei, care a fost desfiinţată”, a spus Gheorghe Flutur, potrivit Monitorul de Suceava.
Mitropolia Bucovinei, iniţial Mitropolia Bucovinei şi Dalmaţiei, cu sediul la Cernăuţi, a fost înfiinţată la 23 ianuarie 1873, prin ridicarea Episcopiei de Cernăuţi la rang de arhiepiscopie. Sediul episcopal fusese mutat de la Rădăuţi la Cernăuţi în anul 1781. După Primul Război Mondial oraşul Cernăuţi a devenit parte a Regatului României, iar Mitropolia Bucovinei s-a integrat în Biserica Ortodoxă Română. Totodată şi-a pierdut jurisdicţia asupra episcopiilor sufragane din Dalmaţia şi a primit episcopia Hotinului din Basarabia şi episcopia Maramureşului, informează Wikipedia.
După al Doilea Război Mondial, municipiul Cernăuţi a devenit parte a URSS, iar Mitropolia Bucovinei a încetat să mai existe. Mitropoliei Bucovinei i s-a dat titulatura de Arhiepiscopia Sucevei şi Maramureşului. La 26 februarie 1950, când a fost modificat Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, Arhiepiscopia Sucevei a trecut sub jurisdicţia arhiepiscopului-mitropolit de Iaşi, iar Mitropolia Moldovei (ca parte a BOR) şi-a luat titulatura de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. Episcopia Maramureşului a fost transferată Mitropoliei Ardealului, încheie sursa citată.
Miss și Mister Boboc la Colegiul Național „Mihai Eminescu”: CINE sunt câștigătorii – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
2 milioane de euro pentru parcuri fotovoltaice din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Marcel Ciolacu și-a anunțat DEMISIA după pierderea alegerilor
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024