Poliţiştii botoşăneni transmit un mesaj tuturor cetăţenilor.
Autorii faptelor antisociale încearcă în mod constant să pună în practică diverse metode prin care să îşi asigure un câştig imediat şi uşor, iar victimă puteţi fi chiar dumneavoastră.
Pentru a preveni victimizarea cetăţenilor prin furturi sau înşelăciuni, poliţiştii botoşăneni vă atrag atenţia asupra unor posibile moduri de operare şi vă oferă recomandări pentru a nu cădea victime ale infractorilor.
În multe cazuri, infractorii se prezintă la uşile sau porţile cetăţenilor sub diverse pretexte, menite să faciliteze interacţiunea cu potenţiala victimă:
• Se prezintă drept vânzători ambulanţi şi oferă spre vânzare diverse bunuri (ustensile de bucătărie, oale, pături, articole de îmbrăcăminte).
• Solicită achiziţionarea de produse agro-alimentare obţinute în gospodăria proprie de către săteni
• Se prezintă ca fiind reprezentanţii unor instituţii publice care oferă diverse informaţii sau ajutoare ori drept reprezentanţii unor societăţi care furnizează servicii publice (gaz, energie electrică, televiziune, internet)
• Pretind că doresc să achiziţioneze cupoane de călătorie sau solicită schimbarea unei bancnote de valoare mare în altele de valoare mai mică.
Odată intraţi în locuinţa victimei, observă unde îşi ţine aceasta banii, iar prin distragerea atenţiei persoanei vătămate, pot comite furtul chiar atunci.
Pentru a nu deveni victimele unor astfel de infracţiuni, poliţiştii vă recomandă următoarele:
• Acordaţi atenţie persoanelor străine de localitatea dumneavostră care bat la uşile sau porţile oamenilor sub diverse motive.
• Reţineţi semnalmentele acestora, precum şi alte detalii, cum ar fi bunurile pe care le vând sau autovehiculul cu care se deplasează (culoare, număr).
• Ţineţi permanent legătura cu rudele şi vecinii care sunt în vârstă, reamintindu-le de regulile de siguranţă personală, pentru a nu deveni victimele infracţiunilor de furt sau înşelăciune.
Tineri avertizați de polițiștii locali după ce s-au „așezat” pe o bancă
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Marius Budăi: PSD este garanția creșterii veniturilor românilor!
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Intervenție la lăsarea nopții, muncitorii de la Apă au remediat avaria
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Mizerie găsită de comisarii de la Garda de Mediu la Dorohoi
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
ANUNȚ Primăria Botoșani privind termenul de plată a taxei de salubritate
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024