Șeful Secției de Ortopedie al Spitalului Județean „Mavromati” Botoșani aduce critici dure la adresa politicienilor din Botoșani angajați la Ministerul Sănătății.
Acesta are îi are în vizor îndeosebi pe aceia care au plecat din Botoșani pe funcții superioare la Guvern, dar care acum nu sprijină inițiativele și cererile venite din municipiu.
„Botoșaniul întotdeauna este uitat de minister, cu toate că avem politicieni care sunt acolo, uită întotdeauna de locul din care au plecat. Nu știu de ce. Cum ies din județ, parcă le este rușine să își amintească de rădăcini. Spre deosebire de ardeleni, unde țin foarte mult la locul lor de baștină, moldovenii și mai ales botoșănenii parcă tremură când aud când li se spune <>. Dacă spui asta, practic devii dușmanul lor numărul unu”, a declarat dr. Radu Malancea, șef al Secției de Ortopedie.
Acesta a ridicat problema în contextul în care de la secția pe care o coordonează au plecat, vreme de cinci ani, solicitări cu privire la achiziționarea unor aparaturi de care spitalul are nevoie, solicitări care nu au fost însă onorate.
Indirect el a făcut referire la Gabriel Oprișanu, fost director al Autorității de Sănătate Publică dar și a Spitalului de Psihiatrie care în acest moment este consilierul ministrului sănătății.
CITEȘTE:
La Spitalul Judeţean urgența cea mai mare e lipsa de personal - AFLĂ ce a făcut şeful UPU
Militarii de la Botoșani s-au pregătit intens la o acțiune organizată cu alte două batalioane
Redacția Botoșăneanul
Jan 19, 2025
Becali îl scoate din primul 11 pe un fost jucător de la FC Botoșani: Pierde toate mingile
Redacția Botoșăneanul
Jan 19, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 19, 2025
Schimbări anunțate în școli: CE va interzice noul ministru al Educației
Redacția Botoșăneanul
Jan 19, 2025
Botoșănean surprins pe camerele video în timp ce abandonează un câine – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Jan 19, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile