Redacția Academiei Cațavencu a revenit cu un articol la două zile distanță de când a distribuit fotografia cu botoșăneanul Leon Dănăilă, circulând cu metroul. Postarea a stârnit un val de reacții, pro și contra. Iată răspunsul celor de la publicația menționată:
De două zile, mai precis de când am decis să distribuim pe Facebook o fotografie făcută de o colegă din presă profesorului Leon Dănăilă în metrou, mesajele la adresa noastră nu contenesc. Pe lângă cei care au înțeles sensul real al demersului nostru s-au numărat însă și foarte mulți care nu l-au înțeles sau l-au înțeles total pe dos. S-a umplut netul de articole și comentarii indignate, de filfizoni și filosofi de duminică, de băiețași care-și imaginează că, dacă au învățat cum se dă un search pe Google sunt jurnaliști, deci, automat, și deontologi și care au spus: ce ați făcut voi distribuind acea fotografie este cu totul josnic, sunteți niște tabloizi, niște mizerabili care v-ați vinde și părinții pentru un click, chestii din astea. Ca să nu mai existe dubii, o să încercăm să le explicăm criticilor noștri de ce am distribuit acea poză, promițând că, dacă nici acum nu pricep, să le și desenăm.
În primul rând, în niciun moment ideea noastră nu a fost de a genera un sentiment de milă față de profesorul Dănăilă, care, iată, merge cu metroul, în vreme ce toți bișnițarii, cocalarii și politicienii corupți cu patru clase circulă cu limuzinele. Nu milă am vrut să stârnim, ci silă față de categoriile menționate, punându-le în contradicție cu acest om modest. Pentru că, la urma urmei, fotografia nu este numai despre profesorul Dănăilă. Fotografia e și despre cei care ne conduc, cei care au acumulat averi uriașe, averi care ar fi fost imposibil de agonisit într-o Românie normală. Am vrut să subliniem tocmai că profesorul Dănăilă este un om normal într-o Românie anormală, în care duplicitatea, lăcomia, materialismul și viciul au devenit standarde.
În al doilea rând, nu cred că e nimeni care să poată contesta că un om cu geniul lui Leon Dănăilă ar fi putut avea orice își poate dori un medic dacă ar fi plecat, ca atâtea alte creiere românești geniale, în alte țări, mai bogate. Dar pe profesorul Dănăilă nu l-a interesat acest aspect, nu l-a interesat nimic material, ci a fost călăuzit mereu doar de dorința de a-și ajuta semenii, în orice situație. Alți doctori, care n-au harul lui, vin la spital cu limuzine. Doctorul Dănăilă vine cu metroul și i se pare firesc. Dar într-o Românie anormală, tocmai un asemenea gest firesc a ajuns să constituie anomalia. Asta am vrut să subliniem și asta nu au înțeles mulți.
În al treilea rând, am fost acuzați că am publicat fotografia ca să ne umplem de like-uri și share-uri, că am făcut-o din ipocrizie. Nici vorbă de așa ceva. N-am titrat mare ”N-ai să crezi asta! Dă click aici să vezi unde a fost văzut profesorul Dănăilă!” și nici ”Rămâi prost dacă nu citești: află ce român genial călătorește cu metroul!”. Am scris, negru pe alb, ”Dacă fotografia asta înseamnă ceva pentru voi, dați-o mai departe. Dacă nu, nu”. Dacă românilor nu le-ar fi păsat, nici n-ar fi băgat în seamă fotografia. Dar ei au dovedit că le pasă. Vă asigur că noi nu ne-am îmbogățit din like-uri și share-uri, în schimb milioane de români știu acum că printre ei există o comoară ca profesorul Dănăilă.
De altfel, faptul că zilele astea numele profesorului Dănăilă e în topul căutărilor pe Internet e o dovadă că poate măcar așa să afle și românii că sunt contemporani nu doar cu Guță și Salam, cu Dragnea și Borcea, ci și cu oameni de geniu, despre care presa nu scrie aproape niciodată. Știm că profesorul Dănăilă este un om de o rară modestie. Poate că nu i-a plăcut faptul că a fost fotografiat în metrou și că fotografia a fost apoi distribuită de zeci de mii de români. Dacă l-am supărat cu ceva pe acest om bun, îl rugăm, cu smerenie, să ne ierte și suntem convinși că, în sfântul post al Paștelui, o va face. Dar nu am vrut decât să le arătăm românilor că, dacă vrea să iasă din hăul unde a fost azvârlită, România are nevoie de modele ca profesorul Dănăilă, iar modelele au nevoie de respect. La asta, cred, se reduce, de fapt, mesajul fotografiei: RESPECT.
De aceea rămânem la crezul nostru: că n-am greșit distribuind această fotografie. Celor care o să vină acum să spună că nu e deontologic să fotografiezi un om fără voia lui, o să le răspundem: nu un om a fost fotografiat, ci un monument. Un monument de cinste, modestie și bunătate, un model inspirațional a cărui viață, a cărui mentalitate ar trebui să ne călăuzească pe toți. Pentru că ne-am săturat să fim un popor care pupă moaște, dar nu știe că sfinții cărora trebuie să li se închine sunt vii, sunt printre noi și chiar salvează vieți, fără să ceară nici donații pentru catedrale, nici bani pentru ei, nici nimic. Ne-am săturat de un popor care-și cinstește eroii neștiuți doar după ce aceștia nu mai sunt, când există, iată, atâtea statui vii în fața cărora ar trebui să ne înclinăm, când le vedem trecând pe stradă.
Și poate că mulți s-ar înclina, dacă le-ar cunoaște ori dacă aceste statui vii ar mai avea loc, la televizor și în presă, de-atâția guți, salami și borci. Până mai ieri, cu românii care-l cunoșteau pe profesorul Dănăilă puteai umple cel mult un stadion. De acum, sunt cel puțin cinci milioane de români care, văzându-l pe stradă, vor ști ce-i datorăm, ca nație, și se vor pleca, plini de respect și recunoștință, în fața unui asemenea OM.
