Botoșănenii au avut parte de o nouă atenționare, prin serviciul mobil pentru situații de urgență.
Telefoanele au țiuit specific în urmă cu câteva minute, fiind anunțat următorul mesaj:
„Cod portocaliu Fenomene meteorologice periculoase – cantităţi de apă însemnate ce vor depăşi izolat 60-80 l/mp, averse însoţite de descărcări electrice, vijelie puternică, grindină. Luați măsuri de adapostire, rămâneţi în spaţii închise, nu staţionaţi sub arbori și rețele electrice, conduceti cu prudență”
Botoșaniul este până la data de 4 iunie, ora 6.00 sub Cod Portocaliu de ploi.
În Moldova, jumătatea de nord a Munteniei și Olteniei, precum și în sudul și estul Transilvaniei va ploua abundent, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 40...50 l/mp și izolat 60...80 l/mp. Aversele vor fi însoțite de descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Pericol pe șosele: Șofer prins mort de beat la volan
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Botoșănean oprit de polițiști pe Calea Națională: Nereguli descoperite după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
6 miliarde de lei: Un nou drum expres în nordul Moldovei
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024