Tot mai puțini!! Laurianul în doliu!
S-a stins în această noapte de 3 spre 4 iunie 2014, colegul și prietenul nostru, profesorul
Constantin Manolache!
Ani mulți ne leagă de Titi, un om atât de elegant, de frumos în gândire, un reper pentru Laurian. Am crezut, tot timpul, că va învinge în lupta cu boala…
Când se stinge un profesor, dâra aceea de lumină, pe care o lasă în urma sa, în spiritul foștilor elevi și în inimile foștilor colegi se aprinde mai tare, cu o strălucire ciudată, de esențe rare, care îndeamnă la înțelepciune, la decență. Deși mulți sunt profesori, doar cei cu adevărat chemați pentru acest rol în viață pot asta: să producă, la plecare, o durere atât de firesc de mare, încât par făcuți din lumină.
Elevii și foștii lui elevi știu că glumea deseori și că aparenta asprime nu era decât asumarea unui rol, pe care trebuie să-l joace orice profesor, ca să obțină ce și-a propus: să făurească drumuri pentru tinerii aceștia frumoși, care au ales să învețe.
CITEŞTE ŞI:
Profesorul Manolache a adus tăcerea în cancelaria de la AT Laurian: A însemnat foarte mult
Titi a fost un bun jucător de rol, deseori elevii chiar îl credeau aspru, apoi, spre finalul celor 4 ani de liceu, profesorul lăsa să se vadă imensa lui iubire pentru ei. ”
Vă speriați degeaba, le replicau absolvenții proaspeților boboci: dl. Manolache e un minunat!” Am auzit deseori aceste cuvinte.
…acum
Titi nu mai e cu noi, mai spera că va ieși la pensie și va avea un pic de timp și pentru dânsul. Nu a fost să fie!
Ce pot eu să mai spun acum, când, unul câte unul, profesorii se duc, cuminți, să moară? Ce cuvinte meșteșugite pot eu folosi ca ele să descrie durerea mea, și poate și a multora?
Acum aproape un an, la ultimul Consiliu profesoral la care am participat, am început să fac fotografii. Colegii mei erau amuzați, cu toții, de felul meu, știind că iar vor ajunge aici, pe blog… Dar nu știau că, de data aceea, eu făceam fotografiile PENTRU MINE. Doream să mai păstrez un ultim zâmbet al domniilor lor, un zâmbet care să-mi amintească frumoasa colegialitate din Laurian. Titi a zâmbit și el și acest ultim zâmbet îl voi purta mereu în suflet, ca pe o relicvă!
Să ai drum cu LUMINĂ, Titi!
CITEŞTE ŞI:
„Titi” Manolache a plecat dintre noi noaptea, sub ochii soţiei
