Mulțumim tuturor celor care ne-au fost alături în cele mai nefericite zile ale vieții noastre. Mulțumim pentru miile de mesaje de susținere și pentru că ne-ați arătat că Viorel a fost un om foarte iubit și că a intrat în viețile multora sincer, zâmbitor, dornic să ajute. Ne-ați amintit de cele mai frumoase momente și ne-ați mângâiat sufletele zdrobite de durere dându-ne putere să mergem mai departe pentru a-i continua misiunea, pentru a-i păstra în viață idealurile de perfecțiune - o familie frumoasă și o tipografie performantă.
A lăsat în urmă o infinită tristețe pentru că a adus, înainte de toate, infinită bucurie. A fost un om nespus de bun, corect, un soț și tată iubitor, un profesionist al tiparului, nedespărțit de orașul lui. Cu toții - rude, prieteni, angajați, colaboratori, botoșăneni - am suferit pe 14 mai 2014 o pierdere imensă, pe care nu o vom uita niciodată.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Mariana și George Viorel Hrițcu
CITEȘTE:
Viorel condus pe ultimul drum de 1.000 de oameni şi râuri de lacrimi: S-a rupt nu o creangă, ci s-a prăbușit un stejar – VIDEO & GALERIE FOTO