Elevii care au reușit să obțină media 10 la examenele naționale au fost premiați astăzi de către primarul Cosmin Andrei.
La eveniment au luat parte președintele CJ Doina Federovici, inspectorul școlar general Bogdan Suruciuc și inspectorul adjunct Cristina Bălăucă.
Cei nouă elevi au primit câte o diplomă și 1.000 de lei.
Oficialitățile au adresat un mesaj elevilor și părinților:
„Voi începe prin a vă ura mult succes dvs, elevilor, părinților să transmită copiilor lor că suntem mândri de ceea ce au realizat și îi așteptăm cu rezultate care să facă cinste orașului și pe viitor. Sunt convins că vor merge la facultăți de prestigiu sau vor fi admiși la cele mai bune licee din municipiul Botoșani. Bine ați venit la Primăria Botoșani și mult succes în continuare!”,
Cosmin Andrei, primar municipiul Botoșani.
„Ne dorim ca de la an la an numărul tinerilor noștri, care obțin media 10 atât la capacitate cât și la bacalaureat, să fie cât mai mare și în egală măsură ne dorim ca drumul vostru în viață să fie cel pe care vi-l doriți cu adevărat. Pentru că dacă vă veți regăsi acolo unde vă doriți veți avea rezultate bune în viață și cariera dvs va fi una de succes”,
Doina Federovici, președinte CJ Botoșani.
„Felicitări! Sper ca ceea ce faceți în continuare să vă facă viața frumoasă, să vă aducă satisfacții și vedeți și în proiectul noii legi a învățământului preuniversitar se pune foarte mare accent pe performanță, pe olimpici, pe rezultatele de excepție. Vă felicit și vă doresc un parcurs în viață cât mai frumos și vă dea Dumnezeu tot binele din lume!”,
Bogdan Suruciuc, inspector școlar general IȘJ Botoșani.
„Pentru cei care au terminat clasa a XII-a eu mi-aș dori măcar să rămână în țară, mai mult să revină în Botoșani ar fi foarte bine, dar măcar să rămână în țară. Să nu fiți luați de acest val, de acest miraj că în străinătate totul vi se oferă. Să știți că, din experiența colegilor, nu este chiar atât de ușor. Eu încă pledez pentru a rămâne în țară. Iar pentru cei de clasa VIII-a le doresc să aibă un drum frumos prin liceu și să profite de orice materie, de orice profesor astfel încât în timpul acestor patru ani să vă puneți la dispoziție absolut tot ceea ce meritați adică o educație foarte bună”,
Cristina Bălăucă, inspector școlar general adjunct.
Iată elevii premiați:
Evaluarea Națională
Ema Ioana Andronic – Colegiul Național Mihai Eminescu
Bogdan Chebac – Școala Gimnazială nr. 17 Botoșani
Teodora Constantin – Școala Gimnazială „Grigore Antipa” Botoșani
Alexandru Mihai Macovei – Colegiul Național Mihai Eminescu
Bacalaureat
Raluca Ștefania Brumă – Colegiul Național Mihai Eminescu
Elena Cristiana Crețu - Colegiul Național Mihai Eminescu
Maria Culidiuc - Colegiul Național Mihai Eminescu
Andreea Irina Iurea - Colegiul Național Mihai Eminescu
Mihaela Cezara Iurea - Colegiul Național Mihai Eminescu
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Aparatul dentar invizibil, rezoluția perfectă pentru zâmbetul tău în 2025!
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile