În majoritatea Alexandra își exprima durerea, insuportabilă după spusele ei, și cerea ajutor. Avea în burtă un făt mort și voia să fie extras chirurgical pentru a nu mai resimți durerile care au adus-o la Maternitate.
Cu soțul și-a trimis cele mai multe mesaje, ea întrebând despre cei trei copii de acasă, el despre starea ei medicală.
În orele ultimei sale nopți și-a apelat și medicul curant, doctorița Carmen Oprișanu. Nu a primit niciun răspuns.
A încercat să o contacteze și pe doctorița Mariana Pitrop, cea care se afla de gardă pe Secția de Obstetrică și Ginecologie în acea noapte.
La ora 04:18 Alexandra a trimis următorul mesaj:
„Sunt Ivanov Alexandra. Credeți că îmi puteți face chiuretajul noaptea asta, că nu mai rezist de durere! Vă rog din suflet, simt că o iau razna”.
Niciun răspuns.
Ori tocmai asta vor să afle organele de cercetare penală, în speță procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava pe de o parte, și familia de cealaltă parte.
Și anume dacă se poate aprecia că mesajul transmis de Alexandra la 04:18 dimineața ar fi impus reevaluarea durerii pacientei de către medicul de gardă sau efectuarea altor investigații medicale.
Dacă o eventuală reevaluare medicală din partea medicului Mariana Pitrop ar fi însemnat urgentarea chiuretajului și salvarea vieții Alexandra Ivanov.
Sau pacienta ar fi murit oricum.
Ori la această întrebare esențială urmează să răspundă persoane avizate în domeniu, cu decenii de experiență în medicina românească. Profesori doctori universitari angajați în dosar de celei trei părți: suspecta Mariana Pitrop, familia ca parte civilă și Spitalul Județean, în calitate de persoană responsabilă civilamente.
Și la alte aspecte cu relevanță ridicată în stabilirea vinovatului, în cazul în care acesta există, pentru moartea Alexandrei.
Experții se vor exprima dacă examinarea la internare a fost efectuată corect și complet, inclusiv examenul clinic și anamneza și totodată dacă diagnosticul la internare indica existența unei urgențe medicale, iar în caz afirmativ care ar fi fost conduita terapeutică corectă.
Raportat la simptomatologia pacientei și rezultatul analizelor efectuate, dacă tratamentul administrat a fost de natură să-i pună viața în pericol.
Un alt aspect extrem de important care ar urma să fie clarificat de experți se referă la seria acțiunilor clare de supraveghere a pacientului de către medicul de gardă și dacă sau ce sarcini i-ar fi putut fi delegate asistentei medicale care era de gardă.
„Nu mai rezist de durere. Vă rog din suflet, simt că o iau razna”, scria Alexandra în zorii zilei.
Expertiza medicală ar urma să indice și care sunt criteriile obiective de evaluare a durerii unei paciente cu sarcina oprită din evoluție și dacă acestea au fost aplicate pacientei Alexandra Ivanov.
În cadrul acestei etape decisive pentru cursul anchetei, unii experți au solicitat investigații suplimentare, de ordin toxicologic, pentru identificarea în corp de substanțe vătămătoare care i-ar fi putut pune în pericol viața.
Și în final, un ultim și important aspect: „Dacă prin omisiunea acordării asistenței medicale i-a fost pusă viața în pericol Alexandrei sau ar fi decedat oricum indiferent de conduita medicală, adică de cum ar fi intervenit medicul Mariana Pitrop în noaptea de 17 spre 18 august 2023”.
Toți cei trei experți dar și avocații angajați în dosar din partea celor trei părți ar urma să ajungă la Botoșani în cursul acestei săptămâni.
S-au transmis obiecții din partea tuturor, inclusiv de avocatul Marianei Pitrop care dorește să studieze dosarul de urmărire penală, din nou, în contextul în care au apărut probe noi, adică acte medicale anexate ulterior.
Este interesat de documente privitoare la istoricul medical al pacientei, inclusiv cele trei nașteri, dar și acte medicale de la medicul de familie.
Toate părțile din dosar vor avea la dispoziție întreaga săptămână pentru studierea dosarului integral, iar ulterior, dacă va fi cazul, vor putea fi făcute noi obiecții.
Liviu Ciobotariu, înainte de meciul cu Oțelul Galați: Același lucru l-aș putea spune și despre noi
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024
Persoanele neasigurate vor beneficia GRATUIT de servicii medicale oncologice
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024
Un copil din Botoșani, grav rănit într-un accident de autocar este executat silit de avocați
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024
S-au virat banii pentru alocațiile și indemnizațiile de la stat: CÂND intră pe card
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024
Bărbat căutat pentru omor: Ar fi fost implicat într-un atac mafiot cu mitralieră
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024