Șapte elevi din județul Botoșani au obținut în această sesiune nota 10 la examenul de bacalaureat. Însă performanța acestora nu poate fi egalată, uneori, de cea a elevilor pentru care fiecare zi înseamnă, pe lângă școală, și o luptă continuă, sacrificii și, de multe ori, jertfă pentru aproapele.
O mamă din Botoșani are trei fete. Fiica cea mare a trecut prin examenul ”maturității”, obținând note meritorii, dar nu de 10. Mama își onorează fiica printr-un mesaj emoționant.
Flavia a învățat că viața nu se ”prinde” numai din cărți. Ea a fost alături de părinți și de cele două surori gemene diagnosticate cu autism, în lupta cruntă și de multe ori nedreaptă, în care suferința și-a făcut culcuș.
Mesajul mamei (Ana Maeia Prisacaru) pentru fiica sa:
”Probabil că derutează, dar eu chiar n-am vrut 10 la BAC. Și nu, nu pentru că aș fi vreo ”vulpe ” care spune cu obidă că-s strugurii acri, ci pentru că nu ar fi fost corect să pretind asta.
Copilul nostru era prin clasa a III-a când autismul, neinvitat , ne-a intrat în casă și n-a mai ieșit. Chiar dacă am ascuns-o, suferința noastră l-a maturizat devreme. A ales să învețe, să nu ne facă și el ”probleme”. A înțeles , fără să-i spunem sau să-l constrângem, că e nevoie să se sacrifice. Ceea ce s-a și întâmplat , pentru că tot ce a însemnat lumina unei zile s-a redus la terapie. Ani de zile…, iar noi... eram doar doi.
Copilul nostru a fost (și încă este) cuminte, cu mulți prieteni adunați de prin cărți, prea docil în comparație cu mine cel puțin, care eram răzvrătirea întruchipată la vârsta lui.
Copilul nostru ni se aseamănă: n-am iubit și înțeles niciodată științele exacte, pur și simplu creierul meu nu a fost programat pentru acestea.
Copilul nostru e dotat cu inteligență, atâta vreme cât putem conversa cu el, la un nivel academic, abordând subiecte din diverse domenii, este capabil să ia decizii, să argumenteze, să se descurce de unul singur, dovedind abilități de autonomie personală.
Copilului nostru nu-i pot pretinde să fie de 10 atât timp cât nici eu n-am fost. Și nu din cauză că nu m-a înzestrat Dumnezeu cu minte, ci pentru că, pe parcursul adolescenței, a trebuit să muncesc, să fac menaj, să fiu bonă pentru a termina un liceu. Iar facultatea, mult mai târziu, cu pruncii pe picioare...
Copilul nostru s-a aflat mereu pe plan secund, nu din neglijență, ci din neputință, mult prea preocupată să fiu ”la zi” în ceea ce privește pregătirea profesională, grade didactice , cursuri și alte ”minuni” concretizate în hârtii fără valoare. Dacă a ”meritat”... se vede astăzi în atitudinea disprețuitoare pe care o manifestă majoritatea zilelor noastre, față de profesia de cadru didactic.
Copilul nostru nu a fost un răsfățat, a trăit și învățat, în condiții modeste, împărțind o garsonieră de prin Parcul Tineretului, făcând naveta în ultimii 2 ani de zile și având grijă să nu fie ”cheltuitoare” astfel încât să ne rămână suficiențe resurse pentru terapie și nevoile impuse de aceasta.
Copilul nostru a dat dovadă mereu de altruism și empatie, oferindu-ne un umăr pe care să plângem, un braț pe care să-l strângem, o îmbrățișare în care ne-am aflat mângâierea și bucurii din care să ne luăm puterea de a merge mai departe.
Copilul nostru va fi un părinte bun și știu asta, din grija și dragostea cu care își privește surorile.
Copilul nostru a demonstrat că este autodidact, învățând în ultima vreme mai mult singur, date fiind condițiile de online pe care nu toți dăscălii le-au luat în serios. Pentru cei care au făcut-o, toată considerația noastră.
Copilul nostru va reuși în viață, dincolo de toate aceste note, pentru c-a învățat să muncească cinstit și să se bucure modest de rezultatele eforturilor ei. În spatele notelor sunt povești de viață știute ori neștiute pe care adesea le ignorăm. Nimeni nu se naște bun la orice, așa cum nimeni nu vine în lume fără să fie bun la nimic.
N-ar fi fost nici etic și nici moral să am așteptări nerealiste, nefundamentate, să-mi reduc copilul la niște cifre, frumoase de altfel, exact așa cum este el. Mă bucură mai mult OMUL minunat care a devenit și pe care îl iubim cu toată ființa.
De aceea n-am vrut 10 la BAC… Dar asta nu mă împiedică să-i felicit pe toți cei care l-au obținut. Așadar, dragilor, chapeau! Să ajungeți fiecare exact acolo unde vă doriți! Urări valabile și pentru cei mai puțini ”elogiați” în aceste zile...”.
(Foto: Facebook / Ana Maria Prisacaru)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
