Președintele Federaţiei Române de Fotbal nu se lasă impresionat de situația celor patru antrenori din Liga I, printre care și Marius Croitoru.
Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, luni, referitor la situaţia antrenorilor Marius Croitoru (FC Botoşani), Mihai Iosif (FC Rapid), Ilie Poenaru (Academica Clinceni) şi Andrei Prepeliţă (FC Argeş), care nu deţin licenţa Pro şi nu pot acorda indicaţii de pe marginea terenului în timpul meciurilor, că în acest caz regulamentele nu s-au schimbat.
"Nu ar trebui să amestecăm în această discuţie cazul Rădoi sau Mutu, pentru că regulamentul UEFA prevedea la momentul respectiv că atât timp cât eşti înscris la cursurile licenţei Pro îţi poţi exercita rolul de selecţioner la nivel de prima reprezentativă sau U21. Vreau să fac o clarificare, avem o convenţie UEFA care stabileşte că la cel mai înalt nivel competiţional profesionist dintr-o ţară ai nevoie de cea mai înaltă certificare de antrenor, în speţă licenţa Pro. Nici regulamentele federaţiei şi nici cele internaţionale nu s-au schimbat în toată această perioadă. Singura modificare efectuată în această vară cu sprijinul tuturor reprezentanţilor Comitetului Executiv a fost aceea ca Şcoala Federală de Antrenori sau delegatul de joc să poată să facă o sesizare în cazul în care regulamentul nu este respectat. Iar regulamentul prevede în momentul de faţă că indicaţii în timpul jocului pot fi date de directorul tehnic, de antrenorul principal şi de antrenorul secund. Deci aceasta este situaţia. În momentul de faţă avem câteva cazuri sesizate de Şcoala Federală de Antrenori, toate în Liga I",
Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal
Întrebat ce soluţii au tehnicienii fără licenţă şi ce le recomandă, Burleanu a răspuns:
"Le recomand să ia legătura cu directorul Şcolii Federale de Antrenori şi să demareze cât mai repede posibil înscrierea la aceste programe de pregătire. Pentru că aceste programe sunt pentru ei. Acum un an de zile cred, Federaţia Română de Fotbal era criticată că nu intervine pe acest subiect, iar acum s-au inversat lucrurile. Federaţia şi Şcoala Federală de Antrenori e criticată tocmai pentru că intervine".
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
„Carnavalul toamnei” la un liceu din Botoșani: Proiect de suflet cu frații de peste Prut
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tragedie lângă noi: Tânăr înjunghiat mortal de un coleg la o petrecere
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Legendarul Nicu Alifantis vine la Botoșani pentru un concert special cu Filarmonica
Oana Sava
Nov 16, 2024