Fostul candidat care fuses desemnat de Filiala Județeană a Pro România pentru Primăria Botoșani nu a părăsit partidul.
Dimpotrivă, Mihaela Stoiciuc Vasilică a acceptat se pare înlocuirea sa și chiar s-ar fi oferit să îl ajute pe Liviu Toma, înlocuitorul său.
„Dumneaei mi-a promis chiar de ieri, din momentul în care și-a retras candidatura înainte de a fi spusă votului, a promis că va fi alături de mine și o să mă susțină pe toată perioada de campanie pentru a candida la funcția de primar”,
Liviu Toma, candidat Pro România la funcția de primar
Femeia de afaceri se va afla inclusiv pe lista pentru Consiliul Local, însă la acest moment nu se știe pe ce loc având în vedere că încă se poartă negocieri.
„Cu siguranță, dar asta nu putem vorbi acum până nu va fi supusă la vot și această listă de consilieri locali sau județeni”,
Liviu Toma, candidat Pro România la funcția de primar
Liviu Toma a fost prezentat oficial drept candidat la Primăria Botoșani, în sediul Pro România, la conferința săptămânală de presă.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Ministru premiat de Valeriu Iftime la Botoșani: Am contribuit mult mai puțin decât am primit – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
ACUM: Ședință festivă pe modul rece de Zilele Eminescu, la Primărie – LIVE
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
Stelian Mețler ACHITAT în dosarul angajărilor de la Apele Române
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
IMAGINI de la căutarea Elizei: Dronă, câine de urmă și zeci de forțe de ordine
Oana Sava
Jan 15, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile