Este regizor, producător și jurnalist la Televiziunea Națională. S-a născut la Botoșani, într-o familie de ruși staroveri.
Ana Preda, născută Paramanov, a dedicat istoriei lipovenilor și, implicit, familiei sale, câteva producții de televiziune, scurt metraje, a vorbit despre viața lipovenilor și a decupat fragmente din viața comunității menite să ilustreze tradițiile, obiceiurile, dar și viața simplă, cotidiană, a rușilor staroveri, așa cum mai sunt ei cunoscuți.
În contextul conflictului izbucnit în luna februarie, problema rușilor staroveri a fost prezentată în mai multe paradigme, fapt care a determinat-o pe Ana Preda să transmită un mesaj deopotrivă emoționant și tulburător.
”În urmă cu mai bine de 350 de ani, la schisma ortodoxă rusă, străbunii mei au fost arși pe rug de vii, după ce le zdrobiseră degetele și le tăiaseră limbile pentru că refuzau să se roage și să facă semnul crucii după noile pravile ale reformei ortodoxiei de atunci. Strămoșii mei doreau doar să fie lăsați să se închine așa cum au moștenit de la străbuni, nu să vină stăpânirea (oamenii țarului- Alexey Mihailovici și ai patriarhului- Nikon) să le spună cum e CORECT să se roage lui Dumnezeu. Așa a început prigoana sângeroasă a rușilor împotriva propriului neam, iar străbunii mei au luat drumul pribegiei, devenind refugiați, lăsând totul în urmă, luând doar icoanele cu ei. În istorie sunt nenumărate alte exemple ale decimărilor sângeroase a rușilor de către alți ruși (vezi Stalin și mai recent "noul țar")”,
Ana Preda, regizor și jurnalist TVR
Istoria se repetă atunci când nu învățăm nimic din trecut, mai spune Ana Preda.
”Vorbesc despre ceea ce știu, căutând din multe surse să aflu de ce sunt așa cum sunt și care-mi sunt rădăcinile, și cum au ajuns rușii staroveri în România. Sunt convinsă că nu e singurul popor unde s-a întâmplat și se întâmplă asta, iar istoria se repetă pentru că noi, oamenii, nu învățam mare lucru din trecut și o luăm de la capăt”,
Ana Preda, regizor și jurnalist TVR
Urmează un parcurs în istoricul propriei familii. O lecție care se poate adapta oricărei familii de lipoveni din România, cu tragediile, speranțele și mărturiile transmise din generație în generație.
”Am realizat cât de ingrat a fost mereu statutul nostru, ca minoritate, în ochii majorității, fie că e vorba de țara mamă, Rusia, fie că e vorba de țara adoptivă, România. Deda Anton, din satul bunicilor mei, Sakalințî (satul Lipoveni din județul Suceava), prieten cu bunicul meu, Vasile Colominschi, mi-a povestit cum, în cel de-al doilea război mondial, au picat amândoi prizonieri la ruși (ei fiind în armata română). Comandantul lagărului i-a făcut pierduți și i-a lăsat deliberat să evadeze doar pentru că avea același nume de familie ca al bunicului. S-a gândit să nu-i facă rău unei rude. Oameni buni și ticăloși se găsesc peste tot, indiferent de categoria la care ne referim. Nașa mea de botez, Ana Spătaru, povestea cum un frate al mamei ei, pe vremea războiului, tânăr fiind, cu sângele înfierbântat, trecuse granița de la noi la ruși cu alți prieteni ca și el, voiau să lupte alături de armata mamei Rusia. Și au fost pe loc mitraliați, din ce povestise ulterior singurul băiat scăpat cu viață din această chemare aventuroasă a sângelui. De la mama mea știu povestea unui frate de-al mamei ei, baba Katea, trimis în lagăr în Siberia, dintr-un motiv despre care nu voia să vorbească, reîntors în România: povestea ce cruntă sărăcie e acolo, iar bunica mea, sora lui, îl îndemna să rămână aici, dar n-a putut pentru că avea acolo familie de care era răspunzător. Nu mai știu nimic de el, dar au rămas câteva fotografii, dintre care una cu copiii lui, iar pe verso scrie în ucraineană "spre veșnică amintire, mătușii Katea, de la Kolea și Tania, Siberia, 1962".
Indiferent din ce parte privești, noi eram fie ruși trădători, de mâna a 2-a, pentru că ne-am părăsit țara și ne-am amestecat cu alții, fie români minoritari susceptibili de trădare în cazul unui conflict cu țara mamă”,
Ana Preda, regizor și jurnalist TVR
Nu există probleme de identitate. Nu există îndoieli, nici tare de care comunitatea să se teamă. Ana Preda spune că s-a format deopotrivă în trei ”subidentități”: românească, moldovenească, lipovenească (staroveră).
”Sunt rus lipovean din România. M-am născut în Moldova (Botoșani), într-o familie de ruși staroveri (ortodocși de rit vechi) și am crescut cu trei subindentități care se armonizează și pe care le cultiv constant: românească, moldovenească, lipovenească (staroveră). Și nu, nu am nevoie să-mi apere nimeni identitatea și să pornească un război ca să ne apere pe noi, cei din comunitatea etnico confesională de ruși staroveri din România”,
Ana Preda, regizor și jurnalist TVR
Problema refugiaților este o problemă de umanitate, scrie mai departe Ana Preda. În mijlocul fiecărui conflict trebuie identificată umanitatea, trebuie aplicat un singur principiu: ”nu vă omorâți între voi! Iubiți-vă aproapele!”.
”Noi am rămas oameni și am ajutat refugiații, lăsând deoparte politica și religia care dezbină și dezumanizează. Pentru asta le sunt profund recunoscătoare și-i iubesc pe rușii mei lipoveni, fia că sunt din Moldova și Bucovina, sau din Dobrogea sau Deltă. Da, istoria ne-a pus strămoșii în situații deseori conflictuale și chiar sângeroase (vezi cazacii zaporojeni și cazacii de pe Don) dar suntem totuși în secolul 21 unde nu armele și agresiunea, fie ea verbală sau fizică, trebuie să rezolve problemele.
Copiii mei au în rădăcinile lor mai multe identități, pe care nu le neagă, poloneză, evreiască, rusească, românească, iar asta nu-i împiedică să fie oameni și cetățeni ai lumii.
Oameni buni, nu vă omorâți între voi! Iubiți-vă aproapele!”,
Ana Preda, regizor și jurnalist TVR
.jpg)
(Foto: Facebook / Ana Preda)
