Roxana Bojariu, şefa secţiei de Climatologie din cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, a declarat, pentru un post TV, că ne aşteaptă o iarnă cu fenomene meteo extreme.
Aceasta a explicat că vremea caldă, aproape de vară, la începutul acestei luni, se înscrie în modelele de fenomene extreme care se petrec în întreaga lume. Bojariu avertizează că sunt şanse mari ca această iarnă să vină cu fenomene meteo extreme, de scurtă durată, aşa cum s-a întâmplat şi în anii precedenţi.
Meteorologii spun că iarna care bate la uşă va fi capricioasă, cu episoade de viscol şi ger, deşi este prematur pentru o prognoză exactă a anotimpului friguros.
"E greu să spunem. Cu zece zile înainte, vom spune dacă vom avea zăpadă. În 2017, pe 24 decembrie aveam peste 20 de grade, pe 25 deja se schimbase vremea, iar pe 29 cod roşu de viscol. Pe măsură ce ne apropiem, în noiembrie vom actualiza informaţiile pentru iarnă, când ne apropiem vom putea spune unde vom avea zăpadă", a spus pentru ştiripesurse şi Elena Mateescu, director ANM.
Vremea se răceşte la finalul lunii noiembrie, iar spre finalul lunii vom avea primele ninsori, preconizează totuşi meteorologii. Nici decembrie şi ianuarie nu se anunţă blânde. Vom avea frig cumplit, cu minime de minus 20, minus 30 de grade, şi viscol puternic.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
ACUM la Botoșăneanul TV: Dezbatere despre șansele USR la alegerile parlamentare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024