În doar câteva minute canicula de la Botoşani a devenit o furtună de proporţii. În jurul orei 18:15 a început să bată vântul, iar apoi a plouat violent preţ de aproximativ zece minute, după care precipitaţiile s-au mai domolit.
Iar aceasta în condiţiile în care judeţul Botoşani se afla sub Cod Galben de… caniculă. Autoritatea Naţională de Meteorologie a emis duminică şi un Cod Galben de furtună, însă abia la ora 18:00, cu foarte puţine minute înainte de producerea fenomenului.
ANM anunţa atunci că în jumătatea nord-vestică a județului, îndeosebi zona localităților Darabani, Dorohoi, Botoșani, Cristești, Vorona se vor semnala cantități de precipitații care local vor atinge și depăși 25...30 l/mp, frecvente descărcări electrice, grindină, intensificări ale vântului care trecător pot avea și aspect de vijelie.
Avertizarea meteo este valabilă până la ora 20:00. (S.B.)
[[galerie-foto]]
Harta șpăgii din spitale, procent ridicat la Botoșani – CLASAMENTUL
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
Un italian recunoscător a fost premiat pe scena teatrului: S-a spart zidul tăcerii – VIDEO
Oana Sava
Jan 15, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
ACUM: „Te Deum” la Uspenia pentru marele poet Mihai Eminescu – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
ACUM: Jerbe de flori depuse la statuia lui Eminescu din curtea Bisericii Uspenia – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile