Poliţiştii Inspectoratului de Poliție Județean Iaşi - Secţia 2 Poliţie, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași au efectuat trei percheziţii domiciliare, câte una în Penitenciarul Iaşi, oraşul Tg. Frumos, şi în oraşul Dorohoi, la persoane bănuite de înşelăciuni prin metoda accidentul rutier.
Din cercetări a reieşit că, un bărbat aflat în executarea unei pedepse privative de libertate, ar fi contactat telefonic mai multe persoane, pe care le-ar fi indus în eroare cu privire la producerea unor accidente rutiere în care au fost implicate rude ale acestora. Cel în cauză ar fi determinat victimele să predea personal diverse sume de bani unei femei, care ar fi sprijinit activitatea infracţională, în scopul rezolvării favorabile a situaţiei juridice a presupusului autor al evenimentului rutier. Au fost aduse la cercetări trei persoane, în baza probatoriului administrat în cauză două dintre acestea fiind reţinute. În urma percheziţiilor, s-au ridicat în vederea continuării cercetărilor 5.000 de euro, 10.000 lei, cinci telefoane mobile şi patru cartele telefonice, potrivit Ziarul de Iași.
În cauze, poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, complicitate la comiterea acestei infracţiuni și tentativă la înșelăciune, urmând ca în data de 1 noiembrie 2015, cele două persoane să fie prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi cu propuneri legale. Poliţiştii au beneficiat de sprijinul reprezentanţilor Administrației Naționale a Penitenciarelor.
Tineri prinși într-o mașină cu blănuri și carne de vânat
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Trei polițiști examinatori de la Suceava au fost arestați preventiv în dosarul de corupție
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Casă cuprinsă de flăcări, pompierii chemați urgent
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Concurență pentru un post la Spitalul Județean: CÂTE persoane s-au înscris la concurs
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Nicio schimbare: Botoșaniul, în topul județelor cu cele mai mici pensii
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile