Antrenorul lui Neftci Baku și fosta sa parteneră au ajuns vineri seară la Poliția Snagov și au depus reciproc plângeri pentru violență domestică. Cei doi s-au bătut la vila pe care o dețin în orașul din comuna Ilfov.
Laurențiu Reghecampf s-ar fi deplasat la respectivul imobil ca să discute cu Bebeto, fiul pe care îl are cu Anamaria Prodan, însă aceasta i-ar fi blocat accesul.
Impresara ar fi făcut o criză de nervi, iar conflictul dintre cei doi, izbucnit de aproape un an, de când tehnicianul și-a asumat public relația cu Corina Caciuc, o tânără de 29 de ani originară din Botoșani, s-ar fi acutizat din cauza apropierii botezului lui Liam.
Este copilul pe care Reghe îl are cu Corina și al cărui botez este programat duminică.
Fosta parteneră a antrenorului ar fi fost enervată că la eveniment ar urma să participe cea mai mare parte a prietenilor pe care îi aveau pe când formau un cuplu.
Aceasta după ce în mai multe rânduri a încercat să transmită public că, din cauza divorțului, apropiații lor nu ar mai fi în relații bune cu Laurențiu.
Astfel că ar fi trimis sute de mesaje persoanelor care urmau să ia parte la botez, cu un conținut extrem de dur la adresa fostului fotbalist: ar fi falit, ar avea mașina lăsată drept garanție unor cămătari, copiii nu l-ar suporta și că este un „om de nimic” care nu a susținut examenul de Bacalaureat.
Procesul de divorț dintre cei doi este în plină desfășurare, iar la Poliție ambii se acuză de agresiune. Laurențiu Reghecampf, cu un ochi lovit, susține că a fost pălmuit de fosta soție, în timp ce Anamaria Prodan, răvășită, s-a plâns că a fost trasă de păr.
La Poliția Snagov a fost chemată și o ambulanță. „Mi-a fost milă să-l calc în picioare”, le-a spus Anamaria polițiștilor, potrivit surselor GSP.
A adăugat că șoferul său a fost martor la toate cele întâmplate.
”Oamenii legii” din comuna ilfoveană au trimis și un comunicat despre cele întâmplate.
„La data de 23 septembrie a.c., în jurul orei 19:36, la sediu Poliției Stațiunii Snagov s-a prezentat un bărbat, în vârstă de 47, iar în jurul orei 19:38, s-a prezentat la aceeași subunitate de poliție o femeie, în vârstă de 49 de ani, aceasta în prealabil apelând și numărul de urgență 112, iar fiecare în parte, sesizând la sediul poliției faptul că, a fost agresat fizic, prin loviri, de către celălalt.
La fața locului s-a deplasat un echipaj medical, care a acordat îngrijiri medicale atât bărbatului cât și femeii respective. În cadrul activităților specifice polițiștii din cadrul Politiei Stațiunii Snagov au aplicat 2 formulare de evaluare a riscului, în urma cărora au fost emise 2 Ordine de Protecție Provizorii. În cauză au fost deschise 2 dosare penale, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie raportat la lovire sau alte violențe.
În același timp, la sediu Poliției Stațiunii Snagov, un alt bărbat, în vârstă de 47 de ani, a sesizat faptul că, a fost agresat fizic, prin lovire, de către primul bărbat menționat, în acest sens fiind deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și amenințare”, se arată în comunicatul emis vineri seara.
Mailat a ales noua echipă după ce a refuzat Botoșaniul
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Traseul urșilor de la Comănești și Roșcani: Puncte de întâlnire la Plopenii Mari și Săveni
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Nova Apaserv Botoșani anunță întreruperea apei potabile pe mai multe străzi din municipiu
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile