De Ziua Mondială a Proprietăţii Intelectuale, polițiștii de frontieră botoșăneni au confiscat marfă contrafăcută.
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Racovăț au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui microbuz, peste 680 bunuri, toate purtând însemnele unor branduri de lux şi care prezentau suspiciuni de contrafacere.
În data de 26 aprilie 2024, în jurul orei 7:30, în Punctul de Trecere a Frontierei Racovăț- ITPF Iași, s-a prezentat un cetățean cu dublă cetățenie română-ucraineană, în vârstă de 35 de ani, conducând un microbuz încărcat cu diverse bunuri ce se deplasa către Ucraina.
În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au descoperit sute de produse, constând în articole vestimentare, perdele și pompe hidraulice, toate purtând însemnele unor mărci cunoscute şi fiind susceptibile a fi contrafăcute.
Produsele, în valoare de aproximativ 87.000 de lei, au fost ridicate de lucrătorii vamali pentru continuarea cercetărilor, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, urmând ca la finalizarea acestora să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet.
Fenomenul contrafacerii afectează în mod direct atât comercianții ale căror produse sunt imitate sau reproduse în mod fraudulos, cât și cumpărătorii care aleg, conștient sau nu, să le cumpere.
Poliția de Frontieră Română desfăşoară permanent acţiuni de depistare a persoanelor care au ca preocupare traficul cu produse contrafăcute, acţionându-se cu precădere în punctele de trecere ale frontierei, constatându-se fapte de încălcare a regimului drepturilor de proprietate intelectuală.
Care este salariul pe care-l cere Mailat de la echipele din Superliga
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Lupta pentru putere: Cine sunt persoanele care-i vor locul Elisabetei Lipă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Un botoșănean care se credea șofer și un amețit prinși în flagrant de Poliție
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
ACCIDENT rutier în a doua zi de Crăciun, femeie captivă într-o mașină
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
SGR se extinde, noi materiale vor putea fi date spre reciclare și NU mai ajung la ghenă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile