Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privința unui cetățean din Republica Moldova care a încercat să introducă ilegal în ţară recipiente cu substanţe periculoase.
În data de 20 iulie 2023, în jurul orei 12.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca - I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei, la intrarea în țară, la volanul unui microbuz înmatriculat în Moldova, un cetățean din Republica Moldova, în vârstă de 40 de ani.
„În urma efectuării unui control amănunţit, echipa comună de control formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali a descoperit, ascunse în compartimentul transport bagaje 4 recipiente cu agent refrigerant (freon)”,
cms. șef Minodora Răcnea, purtător de cuvânt STPF Botoșani
Recipientele cu freon, în valoare de 1.156 de lei, pentru care şoferul nu a putut prezenta documente justificative, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, microbuzul în valoare de 32.500 de lei fiind, de asemenea, indisponibilizat.
În cauză, poliţiştii de frontieră au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă la contrabandă calificată şi transport/tranzit de substanţe şi preparate periculoase.
Dronă misterioasă găsită pe malul Prutului: Un pescar a alertat Poliția de Frontieră
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
INCENDIU violent într-o gospodărie din județ: Proprietarul a sunat după ajutor
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024