Un tânăr de 34 de ani aflat la volanul unui microbuz marca Mercedes Benz, a fost luat la întrebări de polițiști miercuri seară.
În data de 3 mai 2017, în jurul orei 20.20, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca, judeţul Botoşani, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei, pentru a ieşi din ţară cetăţeanul român Sergiu F., în vârstă de 34 de ani, cu domiciliul în municipiul Bucureşti, conducând un microbuz marca Mercedes Benz, înmatriculat în Suedia, se arată într-un comunicat de presă.
Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor prezentate la controlul de frontieră pentru mijlocul de transport, polițiștii au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au stabilit faptul că autoturismul figurează radiat din circulaţie de către autorităţile suedeze din data de 27 februarie 2017.
Cu privire la cele constatate bărbatul a declarat că a cumpărat microbuzul de la un cetăţean suedez, plătind suma de suma de 3500 euro şi nu avea cunoştinţă că autovehiculul este radiat din circulaţie.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024