Consiliul Județean Botoșani a încheiat un parteneriat cu 10 comune din județ pentru achiziționarea a încă 10 microbuze școlare electrice.
Acestea vor deservi școlile din comunele: Vlădeni, Trușești, Vârfu Câmpului, Știubieni, Lunca, Mihai Eminescu, Răuseni, Drăgușeni, Hănești și Broscăuți.
Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
„Noile microbuze școlare electrice se adaugă celor 26 contractate deja de către Consiliul Județean Botoșani într-o primă etapă și care vor fi livrate în această toamnă. În urma faptului că prin licitație am reușit să facem o economie de aproximativ 2 milioane de euro din finanțarea de 7,2 milioane de euro atrasă prin PNRR, am solicitat și obținut de la autoritatea de management posibilitatea de a achiziționa încă 10 microbuze electrice școlare. Știm că necesarul de microbuze școlare este foarte mare și, ca autoritate județeană, am căutat soluțiile cele mai bune pentru a achiziționa cât mai multe microbuze. În paralel, Consiliul Județean derulează un alt proiect finanțat din Fondul de Mediu pentru achiziționarea a 18 microbuze școlare hibrid. În plus, în anul școlar trecut, trei comune au primit din partea Guvernului României câte un microbuz școlar nou”,
Pe lângă fondurile din PNRR, Consiliul Județean va asigura cheltuielile neeligibile și eventualele diferențe care vor rezulta din implementarea proiectului. Comisia de achiziție va lansa în cel mai scurt timp licitația pentru achiziționarea celor 10 microbuze școlare electrice. Acestea vor avea o capacitate de 16 locuri pe scaune, din care 1 loc pentru persoane cu dizabilități, plus 1 loc pentru conducătorul auto.
„Microbuzele vor aduce o îmbunătățire substanțială a condițiilor de transport pentru elevii din mediul rural și vor asigura accesul la școală al copiilor din zonele defavorizate. Niciun efort nu este prea mare pentru educația copiilor noștri”, a conchis Doina Federovici.
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Se caută medic pentru cea mai sensibilă secție de la Spitalul Județean
Oana Sava
Nov 23, 2024