Se apropie sărbătorile pascale şi oamenii se gândesc deja câţi bani alocă pentru masa din aceste zile. ]ncă nu s-a instalat forfota în pieţe, însă cum tradiţia trebuie respectată, sunt bătrâni care sunt dispuşi să dea o pensie întreagă pentru friptura de miel. Preţurile au rămas cam aceleaşi din anii trecuţii, kilogramul de carne de miel fiind vândut de ciobani cu 25 de lei, scriu reporterii de la ziarul Evenimentul.
Dacă nu e miel pe masa de Paşte, nu înseamnă că e sărbătoare, sunt de părere românii. Chiar dacă mai sunt trei săptămâni până la sărbători, oamenii merg la piaţă măcar să se uite la preţuri să ştie cât vor da din buget pe carnea de miel şi ceea ce mai e nevoie. reţurile au rămas la fel ca şi în anii trecuţi, un kilogram de carne costând aproximativ 25 de lei. Există însă şi posibilitatea ca oamenii să poată negocia cu vânzătorii până la 20 de lei pentru un kilogram, dacă vor să cumpere un miel întreg.
„De Paşte, mieii vor fi pe alese, şi mai mari, şi mai mici. Nu a fost o iarnă grea din punctul de vedere al temperaturilor, aşa că până pe 1 Mai mieii ar putea avea şi 10-15 kilograme. A fost, în schimb, o iarnă mai grea pentru noi, crescătorii de animale, pentru că după o vară cu ploi puţine, nutreţul a fost mai puţin şi mai scump. Probabil preţul va fi tot în jur de 20 de lei/ kg”, estimează Anton Dîscă, fermier din comuna Focuri, judeţul Iaşi.
În supermarketuri şi hipermarketuri nu a apărut încă miel la kilogram, fiind în schimb oferte cu carne ambalată în caserole. De exemplu, o caserolă cu cotlet de miel de 600 de grame costă 19 lei, iar aceeaşi cantitate de spate cu os costă 21 de lei. La Botoşani, însă, mieii ar putea ajunge în Iordania, Arabia Saudită sau Siria. Ionică Nechifor, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Ovine şi Caprine Moldoovis şi secretarul Romovis, a plecat în Iordania, alături de Achim Irimescu, ministrul Agriculturii, dar şi de preşedintele Agenţiei Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, pentru a negocia cu şeicii din ţările arabe contracte prin care România să exporte oi şi miei. Astfel, mieii crescuţi la stânele din Botoşani ar putea ajunge în Iordania, Arabia Saudită sau chiar Siria.
„Am venit la Conferinţa Regională OIE unde participă 16 state arabe şi încercăm să găsim piaţă de desfacere pentru miei. Au fost foarte, foarte încântaţi de şepcile româneşti şi pielicele. Abordăm discuţiile cu fiecare ţară în parte. Sunt şanse foarte mari să exportăm miei în Iordania, Arabia Saudită, sperăm şi în Siria”, a declarat botoşăneanul Ionică Nechifor.
Două familii din Botoșani, la un pas să rămână fără casă de Crăciun
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Becali cere o sumă exorbitantă pe fotbalistul dorit de Iftime
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Un botoșănean a devenit viral după ce „și-a parcat” BMW-ul direct pe pârtie – VIDEO
Oana Sava
Dec 27, 2024
Realitate virtuală în comuna lui Eminescu, școli moderne în care fiecare elev are laptop
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile