20 de comune din județele Botoșani și Suceava ar putea fi alimentate cu apă în urma realizării investiției
Deputatul Mihaela Huncă a adresat o întrebare Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor referitoare la stadiul actual al lucrărilor la barajul de la Vârful Câmpului, precum și graficul viitor de execuție a obiectivului avizat prin votul Parlamentului în bugetul de investiții al fostului Minister al Apelor și Pădurilor și considerat una dintre prioritățile de investiții ale anului 2019.
”Din păcate, din răspunsul primit de la minister nu am vești tocmai bune. Se lucrează la baraj, însă sunt întârzieri mari în realizarea lucrărilor pentru care cu votul Parlamentului s-au alocat fonduri. Deși pentru anul trecut au fost alocate fonduri și pentru execuția unui contracanal de 2,5 kilometri, acest lucru nu a fost realizat”, a declarat deputatul Pro România Mihaela Huncă.
De asemenea, mai adaugă deputatul, guvernul avea ca termen finele anului 2019 pentru a emite un proiect de hotărâre privind exproprierile pentru cauze de utilitate publică, ”pe care încă îl așteptăm cu interes”.
”Și culmea, lucrările sunt întârziate și pentru că nu au fost obținute încă toate avizele de la instituțiile statului necesare finalizării obiectivului. Voi solicita în continuare graficul evoluției șantierului de la Vârful Câmpului în condițiile în care este vorba despre un baraj care ar fi trebuit să apere lunca Siretului de inundaţii, dar şi să alimenteze cu apă sute de locuinţe din judeţele Botoşani și Suceava şi câmpurile agricole din zonă prin intermediul irigaţiilor. Barajul, dar mai ales lacul de acumulare, ar fi o adevărată mană cerească pentru sătenii de pe malurile Siretului”, a precizat Mihaela Huncă.
20 de comune din județele Botoșani și Suceava ar putea fi alimentate cu apă în urma realizării investiției, în condițiile în care în această zonă, seceta face ravagii an de an: oamenii depind de cisternele cu apă trimise de autorități pentru a putea supraviețui.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Bănuieli de infidelitate și răzbunare brutală: Medicul i-a recomandat repaus sexual
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Tragedie în familia interpretului Igor Cuciuc: Fiica sa a murit la numai 17 ani
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Valeriu Iftime: Gata cu lucrurile de mântuială
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024