Din nou, ministrul Monica Anisie pregătește scenarii pentru începutul de an școlar care nu au nicio legătură cu realitatea!
Mihaela Huncă, coordonatorul Pro România Botoșani a reacționat.
“Vă spun sincer că nu am crezut că vom trăi asemenea vremuri în care pentru prima dată în ultimii 30 de ani sistemul de Educație din România să fie împins spre dezastru în mod conștient de un guvern ale cărui interese nu coincid cu ale țării. În plină sesiune de examene naționale, pe care în mare taină și pe ultima sută de metri le-a organizat, principala preocupare a ministrului educației este acum schimbarea inspectorilor școlari, oameni din învățământ care cunoșteau de fapt realitatea din teren. Cu siguranță că inspectorii nu au fost de acord cu scenariile halucinante pentru începutul de an școlar, care deja devin o marcă a ministrului Anisie. Sunt proiecte şi planuri care nu se pot aplica: copii ținuți în containere la orele de curs”,
declară Mihaela Huncă.
De asemenea, deputatul Pro România consideră că elevii şi profesorii au nevoie de spaţii luminoase, bine aerisite şi nu de containere.
“Copiii noştri nu sunt marfă să o depozităm pur şi simplu în containere. Şi dacă într-un container încape o treime dintr-o clasă, înseamnă că se va tripla numărul claselor, implicit este nevoie de trei ori mai mulți profesori. De unde? Este un scenariu care nu are nici legătură cu realitatea, așa cum se pare că nici doamna ministru nu mai are demult. Observ, însă că ceva legături tot are ministrul Educației cu firme dubioase cărora le încredințează fără licitație contracte de peste un milion de euro. Așa s-a întâmplat acum, când o firmă de construcții administrată de un fost consilier PSD judecat pentru corupție a primit direct prin încredințare contractul pentru furnizarea de măști în școli.
Avem nevoie de un Executiv care să nu risipească banii publici, cu atât mai mult cu cât indicatorii macro-economici ne semnalează iminența unei crize financiare!”,
a încheiat Mihaela Huncă.
(Comunicat de presă)
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024