După mai multe zile în care „au tot respectat metodologia”, reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean au publicat pe site-ul instituției lista cu rezultatele obținute de candidații de la Botoșani la concursurile pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct la unitățile de învățământ preuniversitar.
Oricum mare parte dintre aceste rezultate erau deja știute, datorită ”laudelor” de pe paginile de socializare. Rezultatele parțiale au devenit însă oficiale după ce au fost scoase din sertar de șefa educației botoșănene și publicate.
A fost nevoie până la urmă de sesizarea Prefecturii pentru ca acest lucru să se întâmple. Pentru că în alte condiții, Mihaela Huncă pare să fie imună la solicitările venite fie de la sindicaliști fie de la mass media.
Vezi AICI lista
CE a scris presa rusă despre victoria lui Călin Georgescu în turul I al alegerilor prezidențiale
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Adolescenți prinși de jandarmi după ce au furat trei geci dintr-un club din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Botoșănean care mergea pe contrasens, urmărit de polițiști în trafic: CE s-a descoperit după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
ACUM: Trei candidați marca AUR pentru Parlament, în direct la ”Botoșăneanul TV” – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024