Una din cele mai aşteptate luări de cuvînt la conferinţa municipală a PSD a fost aceea a fostului preşedinte judeţean Mihai Baltă. Ex-deputatul, după o trecere în revistă a problemelor socio-economice, a avut mai multe puncte de vedere critice la adresa conducerii organizaţiei. Redăm cîteva afirmaţii ale acestuia :
„Trebuie să avem în administraţie oameni pregătiţi”.
„Fie omul cît de prost, mintea-i iute de pe post”.
„Sunt multe probleme legate de afinităţi personale, ca să nu spun grupuri. În partid trebuie să existe o scară a valorilor. Nu este normal să creezi o departajare între tineri şi pensionari”.
„Este inacceptabilă situaţia de la întîlnirea cu liderii de sindicat. Cînd ai peste 100 de lideri de sindicat şi să nu ai un parlamentar, este inacceptabil aşa ceva”.
„Este inacceptabil să vii într-o conferinţă judeţeană şi să votezi cu mîna sus, să se facă propuneri pentru Consiliul Naţional fără respectarea statutului şi să nu îi ştim nici acum”.
„Sigur, poate am fost şi eu oarecum supărat că nu am fost printre delegaţii la congres. Cînd am văzut că nici Sergiu Nicolaescu nu a fost, mai m-am liniştit”.
„Trebuie şi atmosfera de la sediul partidului puţin schimbată pentru a fi atrăgătoare pentru oameni, iar activitatea trebuie mutată din sediu în stradă”.
„Noi despre noi avem o părere extraordinară, ori de cîte ori ne alegem avem o echipă foarte bună, s-ar putea ca cel de afară să ne vadă invers”.
„A fost foarte bun programul prezentat de dl.Ponta, eu dacă mergeam la congres îl votam”.
„Am convingerea că cei şapte vicepreşedinţi care vor fi aleşi nu îi vor fugări pe cei patru care nu au fost aleşi”.
În final Mihai Baltă a avut parte de ropote de aplauze.
Iftime încă nu are consilieri, salariile la CJ ar fi prea mici: Nu e atât de ușor– VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 28, 2024
Un jandarm în timpul liber, URMĂRIRE în trafic după un șofer care a făcut accident
Oana Sava
Oct 28, 2024
Dronă uitată pe o bancă din oraș: Polițiștii locali au prins „vinovatul” pe camerele video
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
Sute de locuri de muncă disponibile la Botoșani, de la medic la muncitor – LISTA posturilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024