În ciuda înfrîngerii suferite astăzi pe municipal, antrenorul formaţiei CSM Rîmnicul Sărat s-a arătat la conferinţa de presă extrem de relaxat şi chiar a lansat o serie de glume mai mult sau mai puţin picante, spre deliciul ziariştilor locali.
„
Aveţi totuşi o echipă frumoasă”, au fost cuvintele de laudă a unui jurnalist local cu referire la jocul elevilor lui Mihai Ciobanu, care i-a răspuns spontan „
Da, într-adevăr aţi văzut ce echipamente frumoase avem, aşa culoarea azurului, nu sunt culorile obişnuite din fotbal galben, negru, albastru, alb...” a fost răspunsul tehnicianului care a stîrnit hohote generale de rîs.
Una peste alta însă, antrenorul formaţiei oaspete pune înfrîngerea suferită astăzi pe seama tinereţii jucătorilor săi, mare parte
cooptaţi din liga a treia şi care stau mai prost la capitolul experinţă.
„
E greu pentru că fondul de jucători este cel care este, cu mare greutate am reuşit înainte de începerea campionatului să strîng un nucleu de jucători, foarte mulţi cu antecedente care pe parcurs ne-au dus în situaţii critice, s-au accidentat unii chiar cînd au coborît din pat şi prima condiţie ca să faci sport şi să joci fotbal este să fii sănătos fizic şi mintal”, a afirmat
Mihai Ciobanu, antrenorul CSM Rm. Sărat.
Printre altele, fostul antrenor al roş-alb-albaştrilor a declarat că a regăsit Botoşaniul la fel de minunat cum era şi pe vremea cînd a antrenat gruparea locală, însă în privinţa echipei actuale, cuvintele de laudă au fost doar la adresa lui Ghiceanu.
„
FC Botoşani...este o diferenţă între Botoşani şi FC Botoşani, Botoşaniul minunat, ştiam asta, FC Botoşani, o echipă în căutare, sunt foarte mulţi jucători tineri şi depinde doar de ei să reuşească în performanţe, îmi place foarte mult copilul ăsta Ghiceanu, pentru că provine dintr-un oraş nu strălucit ca formator de fotbalişti şi uite că e un posibil viitor atacant poate şi în liga I, ca atunci cîteodată îţi pui întrebarea la marile cluburi pentru ce atîta muncă, apare de la Bîrlad sau de la Focşani sau din altă parte un jucător valoros”, a concluzionat Mihai Ciobanu.
Cît despre propria echipă, nici măcar aici antrenorul nu a avut prea multe cuvinte de laudă în condiţiile în care echipa pe care o antrenează a avut doar 3 goluri marcate, 33 primite şi a acumulat de-a lungul turului doar 8 puncte.
Însă chiar şi în aceste condiţii, tehnicianul susţine că nu se pune problema ca formaţia să se retragă din campionat în retur.