Universitatea Craiova a dezamăgit în etapa a 13-a a Superligii României.
Formația din Bănie a obținut doar un 0-0 pe teren propriu împotriva lui FC Botoșani.
Deși echipa antrenată de Costel Gâlcă era considerată favorită, jocul prestat pe „Ion Oblemenco” a lăsat mult de dorit, iar moldovenii au reușit să plece din Bănie cu un punct important.
Deși Craiova a dominat posesia, echipa nu a găsit soluții pentru a depăși apărarea bine organizată a celor de la Botoșani.
Hervin Ongenda a avut cea mai mare ocazie a partidei, ratând singur cu portarul Anestis, moment care ar fi putut aduce victoria moldovenilor.
După această remiză, conducerea Universității Craiova și strategia de transferuri au fost aspru criticate de oficialul celor de la FC Argeș, Daniel Stanciu.
Acesta a pus la îndoială alegerile făcute de club în privința jucătorilor aduși, subliniind că multe dintre transferurile realizate în ultimii ani s-au dovedit nereușite, scrie sport.ro.
Printre jucătorii luați în vizor se află și atacantul bosniac Jovo Lukic, transferat în această vară pentru 400.000 de euro de la Banja Luka.
Deși a fost prezentat ca unul dintre cei mai buni atacanți din România, Lukic nu a reușit să confirme, acumulând doar 206 minute în tricoul Craiovei și fără să înscrie vreun gol până acum.
Stanciu a catalogat evoluția lui Lukic drept „foarte modestă” și a subliniat că scouting-ul coordonat de Mihai Rotaru continuă să fie o sursă de nemulțumire.
”De remarcat prestația Botoșaniului, dar Craiova slabă, foarte slabă. Botoșani și-a făcut jocul, periculoasă pe contraatac, a avut șanse. Craiova tot caută, de vreo câțiva ani. E preocupat (n.r.-Costel Gâlcă), dar jocul lasă de dorit. Nici lotul nu-l ajută.
Jucătorii sunt aduși de conducere. A fost adus cel din imagine, Lukic, prezentat ca unul dintre cei mai buni atacanți din România. Modest rău, foarte modest. Încă o dată scouting-ul lui Rotaru dă greș, ca de obicei. Dacă facem o socoteală în ultimii ani câți jucători a transferat Craiova pe bani...”, a declarat Daniel Stanciu, potrivit Digi Sport.
Contractul lui Jovo Lukic se întinde până în vara anului 2028, iar cota sa de piață este de 500.000 de euro, potrivit site-urilor de specialitate.
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Becali cere o sumă exorbitantă pe fotbalistul dorit de Iftime
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Un botoșănean a devenit viral după ce „și-a parcat” BMW-ul direct pe pârtie – VIDEO
Oana Sava
Dec 27, 2024
Realitate virtuală în comuna lui Eminescu, școli moderne în care fiecare elev are laptop
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Iftime nu are modele în fotbal: Nu vreau să fiu patron ca Șucu / Becali nu a plătit brandul
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile