Au fost vizate patru locații: sediul DSVSA, locuința lui Mihai Țurcanu, sediul unei firme din Botoșani precum și o locuință de la București.
Ofițerii judiciari de pe lângă DNA au ajuns la Botoșani, la prima oră. Directorul DSVSA nu era ajuns la serviciu. Puțin peste ora 8:00 biroul său a fost deja sigilat iar anchetatorii au pornit spre domiciliul său.
Au revenit cu Mihai Țurcanu în mașina DNA în jurul orei 11:00 când au început verificările documentelor din care să reiasă probe pentru susținerea acuzațiilor care planau asupra sa, pentru fapte asimilate celor de corupție.
Perchezițiile de la DSVSA au fost probabil printre puținele în care anchetatorii au petrecut mai bine de 10 ore în birourile instituției și au solicitat tot felul de documente. Ar fi fost interesați de anumite contracte de achiziții publice care au fost încheiate în perioada 2020 – 2022.
Neoficial, fostul europarlamentar ar fi vizat de patru infracțiuni: abuz în serviciu, delapidare, fals și uz de fals precum și obținerea unui folos necuvenit pentru sine sau pentru altul. Ar fi utilizat un generator de la DSVSA la firma sa de la Dracșani și ar fi folosit și șoferul instituției în scop propriu.
De asemenea, ar fi vizată o achiziție de mobilier din decembrie 2021 de la o firmă ce ar aparține unei persoane apropiată de un politician. Și ar mai fi fost vizată o licitație de 3 milioane de lei pentru achiziții de truse medicale pentru activitatea veterinară.
Toate aceste informații au fost aflate ”pe surse” și nu sunt confirmate de DNA. Reprezentanții Direcției Naționale Anticorupție (DNA), în urma numeroaselor solicitări venite din partea jurnaliștilor au precizat că vor emite un comunicat de presă din care să reiasă mai clar obiectul perchezițiilor care au durat 12 ore.
La DSVSA s-au încheiat aproape de ora 22:00 când în instituție mai rămăseseră un jurist, Mihai Țurcanu și Ovidiu Airimițoaie, directorul adjunct.
Rând pe rând, după ce au furnizat documentele solicitate, funcționarii din instituție au tot părăsit instituția.
Mihai Țurcanu a coborât din unitate însoțit de anchetatori și a urcat în masina DNA pentru a merge la Suceava, în baza unui mandat de aducere. Neoficial, anumite voci ar fi indicat că era vizat de o reținere pentru 24 de ore, urmată de o prezentare la instanță pentru emiterea unui mandat de arestare pentru 29 de zile.
Cosmin Andrei: Este o victorie de etapă / Peste două săptămâni să fim la fel de fericiți - VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024