Peste 2.500 de botoșăneni au semnat pentru susținerea unui proiect legislativ ce presupune apropierea definitivă a Basarabiei de România. Facilitarea procesului de obținere a vizelor pentru românii de peste Prut, recunoașterea cetățeniei române, crearea unor instituții care să se ocupe strict de relațiile cu Republica Moldova, sunt doar câteva dintre reglementările propuse de către peste 30 de ONG-uri care militează pentru unirea României cu Republica Moldova, anunţă Platforma Civică Acțiunea 2012 Botoşani.
Pentru ca textul proiectului legislativ propus de către
Platforma Civică Acțiunea 2012 să aibă succes, inițiatorii au lansat o campanie de strângere de semnături numită
„Aducem Basarabia acasă”. Conform legislației sunt necesare cel puțin 100.000 de semnături pentru ca demersul ONG-urilor să ajungă în Parlamentul României.
Botoșănenii vor putea semna în continuare pentru această lege, începând cu 15 iunie, la punctul de colectare a semnăturilor care va fi amplasat în zona Pietonalului Unirii, de lângă Cinematograful Unirea.
Organizatorii anunță că, până acum, s-au strâns peste 43.000 de semnături la nivel național, dintre care peste 2.500 doar în județul Botoșani. Coaliția de ONG-uri are reprezentanți în 35 de județe, în București şi în diaspora iar coordonatorii județeni caută în continuare voluntari care să se implice în strângerea celor 5.000 de semnături necesare din cel puţin 10 județe ale țării. Cei interesați se pot înscrie ca voluntari pe site-ul campaniei: basarabia-acasa.ro.
CITEŞTE ŞI:
Campanie pentru unire demarată şi la Botoşani : Aducem Basarabia Acasă – GALERIE FOTO