În prima zi lucrătoare din acest an, peste 2.000 de botoşăneni au stat la coadă pentru a-şi achita dările la stat la Direcţia de Taxe şi Impozite Locale. Aglomeraţia s-a datorat în mare parte bonificaţiei de 10 puncte procentuală valabilă însă până la 31 martie 2013, însă cetăţenii nu au ţinut cont de timpul pe care îl au la dispoziţie pentru a-şi achita datoriile şi s-au îmbulzit din prima zi.
Cozile interminabile la ghişeele de la Taxe şi Impozite au devenit deja o obişnuinţă la început de an. În prima zi lucrătoare salariaţii acestei structuri au tăiat 2.077 de chitanţe. „
Aceste chitanţe au însumat un cuantum de 263.102 lei, din care persoane juridice aproximativ 20.000 de lei, iar diferenţa sunt persoane fizice”, a declarat
viceprimarul Cosmin Andrei. Botoşănenii au plătit impozitul pe clădiri, teren, maşini, taxa de salubrizare sau taxa pentru locul de parcare, suma totală încasată fiind de 242.584 de lei. Anul trecut, în prima zi lucrătoare din 2012, la ghişeele Direcţiei de Taxe şi Impozite au stat aproape 1.400 de botoşăneni, suma încasată fiind de 185.000 de lei noi. Bonificaţia de 10% este valabilă până la data de 31 martie în timp ce taxa de concesionare a locurilor de parcare trebuie achitată până la data de 20 ianuarie 2013.
CITEŞTE:
Botoşănenii datornici momiţi cu reduceri pentru plata integrală a datoriilor