În cadrul unei conferințe de presă, Mihaela Huncă a adus în discuție situația cadrelor medicale, în special a medicilor de familie care au fost lăsați de izbeliște în pandemie.
Mihaela Huncă a susținut că este nevoie ca medicii de familie să fie protejați. Și a amintit de cazul medicului de familie infectat cu COVID care a murit.
„Încă din luna aprilie am făcut demersuri către ministerul Sănătății să ia măsuri să nu ajungem la astfel de cazuri. Ceream atunci echipamente, dotări pentru medicii de familie care sunt expuși, sunt în prima linie, uneori chiar depistează cazurile de infectare cu COVID-19. Răspunsul a fost foarte sec pe care le-am primit, că au fost niște donații primite de la o anumită firmă de măști și mănuși. Eu nu cred că numai atât trebuie să aibă medicii de familie, trebuiau achiziționate combinezoane, trebuie să existe niște proceduri care să-i protejeze”,
Mihaela Huncă, coordonator Pro România Botoșani.
Mihaela Huncă a declarat că la nivel național sunt 4.500 de cadre medicale și 50 de decedați.
„Trebuie să tragem un semnal de alarmă ca măcar de acum înainte să protejăm cadrele medicale și le oferim toate condițiile astfel încât să ne dea primul ajutor. Dar în afară de acest lucru din nou fac un apel să se redeschidă spitalele pentru toți bolnavii, pentru bolnavii de boli cronice, pentru cei care doresc să-și facă investigațiile periodice”,
Mihaela Huncă, coordonator Pro România Botoșani.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024