Pe lângă bursele care sunt acordate de stat şi administraţiile publice locale din teritoriu sprijină financiar o serie de categorii de elevi care au obţinut rezultate merituoase la învăţătură, cuantumul acestora fiind cuprins între 60 şi 100 de lei.
Potrivit informaţiilor furnizate de reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean, la nivel local, mii de elevi beneficiază de burse care provin din bugetele primăriilor botoşănene care virează sume acelor elevi care se încadrează în prevederile legale privind acordare de burse de studiu, merit sau performanţă. „
Cuantumul burselor este cuprins între 60 şi 100 de lei pe lună şi sunt înregistrate 123 de burse de performanţă, burse de merit 504, burse de studiu 401 şi burse de ajutor social, altele decât cele incluse în Banii de Liceu, 1.537”, a declarat
Dragoş Cristea, purtător de cuvânt IŞJ Botoşani. În cazul burselor de performanţă cele mai multe sunt acordate elevilor de la Liceul cu Program Sportiv, în număr de 71 în timp ce la alte unităţi şcolare sunt înregistraţi cinci elevi din cadrul Colegiului Naţional AT Laurian, nouă de a Liceul Pedagogic, şase de la Colegiul Mihai Eminescu şi cinci de la Colegiul Tehnic Gheorghe Asachi. Bursele sociale sunt împărţite atât în mediul urban cât şi în cel rural fiind destinate copiilor diagnosticaţi cu afecţiuni medicale precum şi celor care provin din familii cu venituri modeste.
CITEŞTE:
CJ-ul dă burse şcolare sociale elevilor din judeţ – VEZI beneficiarii