Cercetări efectuate de polițiști pentru nerespectarea legislației privind protecția mediului.
Polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase efectuează cercetări într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de nesupravegherea şi neasigurarea depozitelor de deşeuri şi substanţe periculoase, precum şi nerespectarea obligaţiei de depozitare a îngrăşămintelor chimice şi produselor de protecţie a plantelor numai ambalate şi în locuri protejate.
Din cercetări, a reieșit faptul că la data de 20 martie 2023, un tânăr de 34 de ani, din comuna Corni, ar fi depozitat peste 7.000 de kilograme de îngrășământ direct pe sol, într-un spațiu neacoperit, fără a respecta condițiile prevăzute de lege privind depozitarea acestuia.
Cercetările sunt continuate pentru săvârșirea infracțiunii menționate mai sus, urmând ca în funcție de rezultate să fie dispuse măsuri legale.
Poliţiştii le recomandă tuturor cetățenilor să depoziteze îngrășămintele chimice și produsele de protecție a plantelor doar ambalate și în spații special amenajate, astfel încât să nu constituie un pericol pentru viața sau sănătatea umană, animală sau vegetală.
Nerespectarea acestor obligații constituie infracțiune, conform O.U.G 195 din 2005 privind protecția mediului, și se pedepsește cu închisoarea de 1 la 5 ani.
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
„Rățușca cea urâtă" din nou pe scena Teatrului „Vasilache"
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Studenți de la Suceava, în vizită la Penitenciarul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024