Mii de botoşăneni s-au strîns în noaptea dintre ani la scena amplasată în Piaţa Revoluţiei. În ultimele minute din 2010 şi primele din 2011 mulţimea se întindea pe Pietonalul Unirii pînă la cinematograf, în dreapta pînă la Hotelul Rapsodia, iar în stînga pînă la blocuri.
Hara a fost ultima formaţie care a concertat la Botoşani anul precedent. Apoi microfonul a fost luat de actorul Florin Aioniţoaie, care a numărat împreună cu cei strînşi în zonă ultimele secunde din 2010. De pe Palatul Administrativ s-au lansat apoi timp de cîteva minute focuri de artificii. Unii botoşăneni, mai puţin răbdători, au făcut acest lucru pe cont propriu, înainte de intrarea în noul an. A urmat reprezentaţia celor de la „Crispus”, care au oferit un inedit dans al focului şi concertul trupei HI-Q. Show-ul a fost urmărit atent de cei doi viceprimari, Florin Ghiorghiţă aflîndu-se la faţa locului cu soţia, iar Cătălin Alexa cu copilul. Celor doi li s-a dat cuvîntul la miezul nopţii.
„Am să fiu foarte scurt, am să urez tuturor la mulţi ani şi un an 2011 mai bun. Să dea Dumnezeu să fim sănătoşi şi să ne putem bucura de clipele care vor veni. La mulţi ani Botoşani, la mulţi ani România”, le-a spus oamenilor
Ghiorghiţă, în timp ce
Alexa a transmis:
„la mulţi ani, distracţie plăcută”.