Poliţiştii de frontieră botoşăneni au descoperit în cursul zilei de ieri, aproximativ 2000 pachete de ţigări, ascunse în bagajele unor cetăţeni moldoveni. Ţigările urmau a fi comercializate pe piaţa neagră, valoarea acestora ajungând la 8.000 lei. Pe lângă ridicarea ţigărilor în vederea confiscării, cetăţenii au fost sancţionaţi cu amendă în valoare totală de 5000 lei.
Cetăţenii moldoveni, care au fost descoperiţi transportând ţigări ascunse în bagajele personale nu au putut prezenta documente de provenienţă pentru acestea, declarând că au cumpărat ţigările din localităţile apropiate frontierei, de la diverse persoane, în scopul comercializării în piaţa Botoşani.
Una dintre capturi a fost realizată ieri, pe raza localităţii Pădureni, când poliţiştii de frontieră au oprit patru cetăţeni moldoveni, care se deplasau dinspre Mihălăşeni spre Dobârceni. Cei patru cetăţeni moldoveni, cu vârste între 23 şi 41 de ani, au declarat că se deplasează spre piaţa din Botoşani, pentru a face cumpărături. În schimb, în bagajele lor au fost descoperite 1700 pachete de ţigări, de provenienţă R. Moldova, cu o valoare de aproximativ 7000 lei. Cei patru cetăţeni nu au putut prezenta documente de provenienţă pentru ţigări, declarând că le-au achiziţionat din localitatea Stânca şi Mihălăşeni în scopul comercializării în Botoşani. Poliţiştii de frontieră le-au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare de 1000 lei fiecăruia, întreaga cantitate de ţigări fiind ridicată în vederea confiscării.
Tot cu amendă în valoare de 1000 de lei s-a ales şi un cetăţean român, Alexandru S., de 21 de ani, asupra căruia poliţiştii de frontieră de la Sectorul PF Dorohoi au găsit 120 pachete de ţigări, în valoare de 492 lei. Tânărul nu avea documente de provenienţă a ţigărilor, precizând că intenţiona să le comercializeze în municipiul Botoşani. Poliţiştii de frontieră au ridicat ţigările în vederea confiscării.
Acţiunile poliţiei de frontieră vor continua, în întreaga zonă de competenţă, în vederea depistării şi sancţionării persoanelor implicate în traficul ilegal cu produse accizabile, precum şi reţinerii în vederea confiscării a mărfurilor traficate.
Garda de Mediu Botoșani la final de an: Sute de controale și amenzi uriașe pentru nereguli ecologice
Andreea Coțovanu
Dec 24, 2024
Măsuri agresive la FC Botoșani după o discuție Iftime - Ciobotariu
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Colindele unor elevi au adus lumină și bucurie în centrele vârstnicilor din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Dincolo de datorie: Polițiștii de frontieră au împărțit daruri și zâmbete copiilor nevoiași
Andreea Coțovanu
Dec 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile