Cei mai dornici de muncă sunt botoșănenii care au trecut de 45 de ani, urmați la mare distanță de tinerii sub 25 de ani.
În perioada ianuarie-august 2019, urmare a serviciilor și măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă oferite de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani, 3.372 persoane au fost încadrate în muncă, dintre care 1.107 femei.
Din totalul persoanelor ocupate până la data de referință,1.725 au peste 45 de ani, 496 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 428 au între 25 și 35 de ani, iar 723 sunt tineri sub 25 de ani (718 tineri NEETs).
În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 1.613 provin din mediul urban, iar 1.759 persoane sunt din mediul rural.
Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii liceale 1.093 persoane (32,41%), urmate de cele cu învățământ profesional 924 persoane(27,40%). Numărul celor cu învățământ gimnazial este de 709 persoane, iar cei cu studii superioare sunt în număr de 262 persoane.
Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Botoșani, 2.965 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Potrivit reprezentanților AJOFM Botoșani, încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre.
Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată.
Astfel, în perioada ianuarie-august 2019, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 5.774 persoane.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024