Ziua Iei, zi de mare sărbătoare și la vama de la Stânca, județul Botoșani, unde a fost inaugurat punctul fito-sanitar de trecere a frontierei. S-au adunat autorități din județ, din Capitală și din Republica Moldova, cu mesaje de mulțumire celor care au făcut posibilă această inaugurare.
Președintele Raionului Rîșcani, Ion Parea, a ținut un discurs orientat către istorie și importanța mare pe care o are deschiderea acestui nou punct de control la vamă.
„Ne aducem aminte anii în care circulam liber, până la aderarea României la spaţiul european, ştim acele beneficii atât din partea noastră, cât şi din partea colegilor din Botoşani sau Suceava. Iată că acum, acest punct de trecere al produselor vegetale ne va da posibilitatea să ne apropiem şi mai aproape, dacă îmi daţi voie să spun aşa. Vreau să vă mulţumesc pentru invitaţie şi pentru paşii pe care i-aţi făcut. Va fi un beneficiu pentru toţi. Voi informa şi raioanele din Nord, astfel încât să ştie cât mai mulţi agenţi economici despre acest punct de trecere. Doamne ajută şi iată că Podul de flori, pe care l-am organizat şi eu în anii 90, se încununează cu succes şi astăzi. Să mai avem lucruri frumoase în comun!”, a spus acesta.
De cealaltă parte, venit din București, președintele Autorității Naționale Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor(ANSVSA), dr. Dumitru Băiculescu, a punctat responsabilitatea pe care România o poartă pe umeri ca punct de trecere a frontierei, cu rolul de a supraveghea și a preveni introducerea de boli.
Dumitru Băiculescu:
„Am reuşit, nu fără efort, să achiziţionăm echipamentele necesare controlului veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, iar colegii noştri, personalul din cadrul Direcţiei Sanitar - Veterinare din Botoşani, au fost instruiţi şi îşi vor desfăşura activitatea într-un sediu nou, pentru a îndeplini obiectivele principale ale ANSVSA: asigurarea sănătăţii oamenilor, animalelor şi a mediului înconjurător”.
Reprezentantul Guvernului în teritoriu, prefectul județului Botoșani, Costică Macaleți, cel care a prezidat întreaga ședință, a trimis mulțumiri către autoritățile de la nivel central care au pus umăr la umăr pentru deschiderea acestui nou punct de inspecție și l-a adus în discuție și pe senatorul Șerban Mihăilescu, cunoscut botoșănenilor mai degrabă pentru celebrul dosar „Microsoft” decât pentru reușitele din Parlament.
„Vreau să amintesc intervențiile și demersurile pe care le-au făcut parlamentarii de Botoșani, ani de-a rândul, dl. președinte Băiculescu a avut onoarea să deschidă acest punct fito-sanitar. Aș vrea să mulțumesc în mod special pe dl. Șerban Mihăilescu, senatorul, fiind și senator de zonă, pentru demersurile pe care le-a făcut. Să menționez faptul că Guvernele de-am lungul existenței, inclusiv Guvernul Ponta, care a pecetluit ziua de astăzi, pentru că într-adevăr, zona de deschidere fito-sanitară este foarte, foarte importantă pentru județul Botoșani”, a punctat prefectul județean.
[[galerie-foto]]
Ziua Votului: Politicieni amendați, curg sesizările la Poliție - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Forța Dreptei în grup la urne: Am votat pentru români, am votat pentru botoșăneni - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Primarul Cosmin Andrei, vot cu soția și cu gândul la investițiile orașului – LIVE
Oana Sava
Nov 24, 2024
Prima ciocnire politică în ziua „prezidențialelor”: N-a avut nimeni niciun limbaj – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024