Inspectoratul Şcolar Judeţean a înaintat o solicitare atât către Instituţia Prefectului cât şi pentru Ministerul Educaţiei în vederea alocării de fonduri pentru a fi asigurată încălzirea elevilor care învaţă la Liceul Alexandru Vlahuţă din Şendriceni.
Problema şcolilor care nu dispun de resursele financiare necesare pentru încălzire a fost ridicată de premierul Victor Ponta în cadrul videoconferinţei de vineri, 26 octombrie 2012 în care a solicitat inspectoratelor şcolare judeţene să îşi ia măsurile necesare pe perioada iernii pentru ca elevii să nu ajungă în sistemul de sănătate din cauză că s-au îmbolnăvit la şcoală.
„Realmente este prioritatea zero, să nu aud că sunt zone unde nu aţi luat măsurile necesare, primul lucru stă în asigurarea căldurii în şcoli. Înainte de orice, de drumuri şi de orice altceva acesta este cel mai important lucru, autorităţile locale trebuie să înţeleagă că nu permitem cazuri cu copii îmbolnăviţi din cauza condiţiilor de la şcoală. Deci vă rog frumos, poate chiar în cursul zilei de astăzi, dacă sunt probleme cu încălzirile de la şcoli să mi le trimiteţi ca să le prindem la rectificare, este prioritatea zero”, a declarat
Victor Ponta.
La Botoşani singura problemă şi cea mai veche este cea a Liceului din Şendriceni unde problema persistă deja de ani de zile şi unde funcţionarea în această iarnă presupune alocarea de la Guvern a unei sume de 500.000 de lei noi.
„Ei au datorii de anul trecut de 200.000 de lei şi necesarul pentru încălzirea din această iarnă este de 300.000 de lei. În cazul în care nu vor fi asigurate fondurile luăm măsura de a muta copiii de la Şendriceni la Dorohoi”, a declarat
Mihaela Huncă, inspector şcolar general. Anul trecut, elevii din această unitate şcolară au fost mutaţi la Dorohoi dat fiind faptul că nu au existat resurse financiare pentru asigurarea încălzirii. De asemenea, din cauza precipitaţiilor care au căzut în cantităţi uriaşe mii de elevi au stat acasă în urma deciziei de a fi închise o parte din şcolile botoşănene.
CITEŞTE:
Un liceu întreg din judeţ mutat din cauza frigului
Mii de elevi botoşăneni ţinuţi acasă – AFLĂ situaţia şcolilor închise