Frații Pavăl care dețin un magazin și la Botoșani continuă să investească.
Frații Pavăl, cei care dețin retailerul de materiale de construcţii şi amenajări interioare Dedeman, pregătesc o nouă lovitură în afaceri.
Băcăuanii au achiziționat 15 hectare de teren în comuna Agigea, din județul Constanța, mai exact lângă canalul Dunăre-Marea Neagră, aproape de magazinul pe care îl dețin deja în zonă și de Selgros, notează cei de la Profit.ro. Pentru ele, aceștia ar fi scos din buzunare o sumă cuprinsă între 3,75 milioane de euro și 5,25 milioane de euro.
„Deocamdată nu am luat o decizie cu privire la destinația viitoare a terenului. În prezent, explorăm mai multe oportunități pentru valorificarea acestuia”,
au declarat reprezentanții Dedeman, pentru sursa citată mai sus.
Mai mult decât atât, de curând, Dragoş şi Adrian Pavăl și-au anunțat intenția de a achiziționa întregul portofoliu de proprietăți deținut de investitorul imobiliar austriac CA Immo în România. Tranzacția are o valoare impresionantă, de peste 400 de milioane de euro.
Acum rămâne ca CA Immo să aleagă una dintre cele cinci oferte primite, au declarat surse din piața imobiliară pentru Profit.ro. Dacă investitorul îi va alege pe frații Pavăl, atunci aceștia vor urca de pe locul 5 direct pe locul 2 în clasamentul celor mai mari proprietari de spații pentru birouri din țara noastră, scrie impact.ro
(Sursa Foto – Playtech.ro)
Mașină a Poliției zdrobită de un tir la Vorona, trei oameni au fost răniți - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Jan 13, 2025
A dispărut Larisa! A plecat dimineață la școală și nu a mai revenit acasă
Oana Sava
Jan 13, 2025
„Musica Ricercata”: Lansare de carte anunțată de Memorialul Ipotești cu invitați de seamă
Redacția Botoșăneanul
Jan 13, 2025
FC Botoșani a făcut spectacol în ultimul amical din Antalya
Oana Sava
Jan 13, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile