Aproximativ 200 de suflete printre care și Florin Țurcanu cu fratele
Ziua Unirii Principatelor Române a fost marcată la Botoșani cu muzică populară, dans și nu în ultimul rând voie bună. Aproximativ 200 de suflete s-au adunat pentru a lua parte la manifestările anunțate de
Consiliul Județean Botoșani. La eveniment s-au făcut remarcați printre cetățeni atât președintele Consiliului Județean, Florin Țurcanu cât și fratele său Mihai Țurcanu.
După momentul artistic în care soliștii au încins atmosfera, în ciuda frigului de afară, au urmat militarii care au defilat cu torțe, spre uimirea celor mici care așteptau nerăbdători să imortalizeze momentul. Deși s-au lăsat puțin așteptați, militarii au captat atenția tuturor celor prezenți, care de altfel i-au înconjurat pentru a-i vedea în acțiune. După ce au luminat zona cu zecile de torțe aprinse, s-a intonat Imnul României iar mai apoi s-a format un lanț uman și s-a dat startul la hora Unirii.
Jandarmii cu ochii pe un cetățean euforic
La final, spectacolul s-a încheiat prin retragerea cu torţe a militarilor pe traseul Piaţa Revoluţiei - Casa Sindicatelor - Strada Marchian - Bulevardul Mihai Eminescu - Pietonalul Unirii - Piaţa Revoluţiei.
În timpul acțiunii un botoșănean aflat sub influența licorilor Bahice le-a cam dat bătăi de cap jandarmilor care asigurau bunul mers al manifestației. Mai precis, cetățeanul euforic, cuprins de febra Unirii încerca să se alăture trupei care mărșăluia, pe Pietonalul Unirii. Enervat la culme că nu este lăsat de jandarmi să-și desfășoare patriotismul s-a așezat pe una dintre fântânele arteziene, gesticulând și intonând o melodie numai de el știută.
(Ș.V)
[[galerie-foto]]
CITEȘTE:
ACUM: Centrul urbei luminat de torţe, Ţurcanu cu frate’său prin mulţime – FOTOGALERIE