Ultimul detaşament de militari români din Afganistan s-a întors acasă, sâmbătă noaptea.
Militarii botoșăneni și-au desfășurat activitatea în Baza Aeriană Bagram, din Afganistan.
Operațiunea “Safe Return Afghanistan 2021” a ajuns la final, astfel că ultimii 140 de militari din cadrul Batalionului de Protecţie a Forţei „Jderii”, Elementului Național de Sprijin (ENS), structuri de poliție militară și stat major, au ajuns în țară sub comanda generalului de brigadă Iulian Daniliuc, reprezentantul național al Armatei României în Afganistan.
Militarii din Batalionul de Protecţie a Forţei „Jderii” au fost întâmpinaţi la aeroport de ministrul Apărării, care le-a mulţumit pentru sacrificiile făcute.
Din anul 2002 și până în prezent, peste 32.000 de militari români, provenind din toate structurile luptătoare ale Forţelor Terestre, Aeriene, Navale, Forțelor pentru Operații Speciale și structurilor de Informații Militare, au participat la misiuni şi operaţii internaţionale în teatrul de operații din Afganistan.
Militarii botoșăneni și-au desfășurat activitatea în Baza Aeriană Bagram, din Afganistan. Ca urmare a redimensionării misiunii NATO ”Resolute Support” din Afganistan, detaşamentul generat de Batalionul 335 Artilerie ”Alexandru cel Bun” din Botoşani s-a transformat în compania ”Dacii”, fiind parte integrantă din Batalionul de Protecţie a Forţei „Jderii”.
Printre cei care s-au întors acasă este și soldatul Sebastian Doboșeru, care s-a aflat la prima misiune.
Este de aproape de patru ani în armată, fiind și unul dintre cei mai buni sportivi ai unității botoșănene. A câștigat multe premii la concursurile aplicativ militare.
În urmă cu două luni, Sebastian Doboșeru mărturisea că a avut emoții mari atunci când a ajuns în Afganistan.
”Au fost emoții foarte mari când am sosit aici. Cu toate că era noapte, am rămas uimit de tot ce mă înconjura. De acasă mă pregătisem pentru mai rău, dar e bine. Ne desfășurăm programul în ture, se muncește mult. Este nevoie de multă atenție și concentrare în tot ceea ce facem. Celor dragi le transmit că îi iubesc și să mă aștepte că mă întorc acasă”,
Soldat Sebastian Doboșeru, în aprilie 2021
Sâmbătă noaptea, soldatul s-a întors acasă în ultimul contingent de militari in cadrul Batalionului de Protecţie a Forţei „Jderii”, în mediul virtual el fiind felicitat de zeci de oameni pentru misiunea din Afganistan.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Sergiu Bălășcău
Dec 24, 2024
Tragedie în Ajunul Crăciunului: Casa unei familii din județ, mistuită de foc
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Garda de Mediu Botoșani la final de an: Sute de controale și amenzi uriașe pentru nereguli ecologice
Andreea Coțovanu
Dec 24, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile