Liliana Mincă și o parte dintre persoanele care se regăsesc pe lista ALDE la alegerile parlamentare din această iarnă au susținut o conferință de presă la sediul partidului din Centrul Istoric.
Lidera partidului format din PLR și PC a făcut o scurtă prezentare a persoanelor care se află pe listele pentru Senat și Camera Deputaților și a arătat că ALDE va scoate la Botoșani două mandate de deputați și unul de senator.
”Nu am zi, nu am noapte în momentul în care îmi propun ceva. Noi ne-am propus doi deputați și un senator astfel încât ALDE Botoșani împreună cu ceilalți colegi din celelalte județe să ducem după 11 decembrie, la guvernare, această formațiune politică. Fără noi să nu se poată face guvernarea. Vrem să fim la guvernare astfel încât și Botoșaniul să aibă un cuvânt de spus în momentul în care se vor repartiza bani pentru investiții, în momentul în care vom pune proiecte legislative pe ordinea de zi a Biroului Permanent”
Liliana Mincă, președintele ALDE Botoșani
Mincă a dezavuat ideea că ALDE ar putea guverna alături de liberali, singurul partid cu care s-ar alia fiind, evident, PSD.
”La guvernare cu PSD-ul care este prietenul ALDE. Noi nu putem face guvernare cu PDL-ul, sub nici o formă, știți foarte bine ce a făcut PDL-ul când a guvernat”
Liliana Mincă, președintele ALDE Botoșani
Nu în ultimul rând, actualul deputat care mai vrea un mandat a declarat că a luptat pentru Botoșani și botoșăneni deși nu din postura politicianului care se află la guvernare și că este unul dintre parlamentarii care au avut o sumedenie de inițiative legislative și nici o absență din plen.
”Da, prin deputatul Liliana Mincă, de fiecare dată, Botoșaniul a avut un cuvânt de spus în tribuna Parlamentului, dar și în comisiile parlamentare. Însă, eu am fost tot timpul în opoziție, eu nu am făcut parte dintr-un partid la guvernare, eu nu am făcut parte dintr-un grup care avea majoritatea. De fiecare dată, grupul care a avut majoritatea a avut nevoie de Liliana Mincă, deputat de Botoșani, de votul Lilianei Mincă. Da, vocea mea s-a auzit”
Liliana Mincă, președintele ALDE Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
„Rățușca cea urâtă" din nou pe scena Teatrului „Vasilache"
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Studenți de la Suceava, în vizită la Penitenciarul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Doina Federovici: Împreună ducem tradițiile populare mai departe
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024