Fosta directoare a Loteriei Române va deveni parlamentar de Botoşani. Rezultatele finale centralizate de Biroul Electoral Judeţean arată clar că aceasta a obţinut dintre candidaţii PP-DD Botoşani cel mai mare număr de voturi, astfel încât va reprezenta judeţul în Legislativ din partea Partidului Poporului - Dan Diaconescu.
Pe de altă parte, diferenţa pentru care
Cristian Roman va intra probabil în Parlament este şi mai mică faţă de cea pe care v-am anunţat-o luni dimineaţă. Rezultatele finale centralizate de Biroul Electoral Judeţean pentru alegerile parlamentare arată că între acesta şi
Gabriel Alecsandru diferenţa este de numai 75 de voturi. Mai exact, fostul prefect a adunat 3.157, iar preşedintele OT-PDL Botoşani 3.082. Procentual vorbind,
Gabriel Alecsandru l-a întrecut cu aproape 1% pe
Cristian Roman, numai că la redistribuire se ţine cont de numărul de voturi şi nu de procent, iar Roman a fost avantajat de faptul că a avut un colegiu considerabil mai mare decât al lui Alecsandru.
Oricum, colegiile de pe municipiul Botoşani au fost singurele unde ARD Botoşani a întrecut PP-DD Botoşani, diferenţele fiind însă infime, de 48, respectiv 20 de voturi,
Rezultate finale
Colegiul Uninominal 1 – 75 de secţii de votare
Verginel Gireadă USL, număr de voturi valabil exprimate obţinute 14.829, procent 66,75%
Dumitru Andrioaie PP DD, număr de voturi valabil exprimate obţinute 3.679, procent 16,56%
Neculai Rebenciuc ARD, număr de voturi valabil exprimate obţinute 2.607, procent 11,73%
Bogdan Ciobanu PRM, număr de voturi valabil exprimate obţinute 306, procent 1,37%
Petru Filip PER, număr de voturi valabil exprimate obţinute 100, procent 0,45%
Levente Novak UDMR, număr de voturi valabil exprimate obţinute 48, procent 0,21%
Colegiul Uninominal 2 – 80 de secţii de votare
Andrei Dolineaschi USL, număr de voturi valabil exprimate obţinute 19.915, procent 73,81%
Radu Alexandrescu PP DD, număr de voturi valabil exprimate obţinute 3.581, procent 13,27%
Manuel Popa ARD, număr de voturi valabil exprimate obţinute 2.335, procent 8,65%
Vladimir Oseţchi PRM, număr de voturi valabil exprimate obţinute 350, procent 1,29%
Nelu Conovariu PER, număr de voturi valabil exprimate obţinute 277, procent 1.02%
Ors Sandor Miszti UDMR, număr de voturi valabil exprimate obţinute 40, procent 0,14%
Colegiul Uninominal 3 – 86 de secţii de votare
Roxana Anuşca USL, număr de voturi valabil exprimate obţinute 18.080, procent 67,42%
Liliana Mincă PP DD, număr de voturi valabil exprimate obţinute 5.660, procent 21,10%
Mirela Saucă ARD, număr de voturi valabil exprimate obţinute 1.843, procent 6,87%
Petru Grigoraş PRM, număr de voturi valabil exprimate obţinute 339, procent 1,26%
Ionel Oniciuc PER, număr de voturi valabil exprimate obţinute 359, procent 1,33%
Mate Kovacs UDMR, număr de voturi valabil exprimate obţinute 35, procent 0,13%
Colegiul Uninominal 4 – 70 de secţii de votare
Costel Şoptică USL, de voturi valabil exprimate obţinute 16.053, procent 71,93%
Telus Olariu PP DD, de voturi valabil exprimate obţinute 2.907, procent 13,02%
Stelică Iacob Strugaru ARD, de voturi valabil exprimate obţinute 2.527, procent 11,32%
Maria Bolea PRM, de voturi valabil exprimate obţinute 212, procent 0,94%
Paul Muscaliuc PER, de voturi valabil exprimate obţinute 55, procent 0,24%
Lorand Balint Magyar UDMR, de voturi valabil exprimate obţinute 63, procent 0,28%
Camera Deputaţilor Colegiul 5 - 55 de secţii de votare
Mihai Baltă USL, număr de voturi valabil exprimate obţinute 15.522, procent 68,49%
Cristian Roman ARD, număr de voturi valabil exprimate obţinute 3.157, procent 13,06%
Marius Cristescu PP DD, număr de voturi valabil exprimate obţinute 3.109, procent 12,86%
Iulian Dragomir PRM, număr de voturi valabil exprimate obţinute 408, procent 1,68%
Sergiu Zvâncă PER, număr de voturi valabil exprimate obţinute 531, procent 2,19%
Elisabeta Naghi UDMR număr de voturi valabil exprimate obţinute 86, procent 0,35%
Camera Deputaţilor Colegiul Uninominal 6 54 de secţii de votare
Tamara Ciofu USL, număr de voturi valabil exprimate obţinute 14.888, procent 66,95%
Gabriel Alecsandru ARD, număr de voturi valabil exprimate obţinute 3.082, procent 13,86%
Gheorghe Ciubotaru PP DD, număr de voturi valabil exprimate obţinute 3.062, procent 13,77%
Ioan Frunzete PRM, număr de voturi valabil exprimate obţinute 372, procent 1,67%
Bogdan Moroşanu PER, număr de voturi valabil exprimate obţinute 371, procent 1,66%
Francisca Pakai UDMR, număr de voturi valabil exprimate obţinute 65 de voturi, procent 0,29%
CITEŞTE ŞI:
Popescu intră în Parlament dacă PP-DD scoate senator – REZULTATE OFICIALE
Cei 11-12 noi parlamentari de la Botoşani : 9 USL, 1 ARD, 1 sau 2 PP-DD