Chemată marţi la Direcţia Naţională Anticorupţie într-un dosar privitor la Compania Naţională Loteria Română (CNLR), lidera PP-DD Botoşani susţine că nu are nici o calitate procesuală în această anchetă. Nemulţumită de unele interpretări apărute în presa locală şi naţională Liliana Mincă a trimis un comunicat pe această temă în care respinge varianta că ar fi învinuită.
Escrocheria s-ar fi produs după plecarea sa din fruntea Loteriei Române
În acesta se menţionează că a fost citată în calitate sa de preşedinte
CNLR din perioada aprilie 2006 – februarie 2009 şi că a fost chemată de procurori în faza actelor premergătoare pentru a da relaţii privitoare la
„afacerea cartelelor Pelegrini”, care însă au fost achiziţionate de
CNLR în iunie 2009, după plecarea sa din fruntea companiei.
”Pur și simplu, am fost chemată de procurori pentru a discuta despre modul în care a fost încheiat contractul inițial, în decembrie 2008 și dacă am cunoștință despre modul cum au fost schimbate clauzele inițiale ale contractului de către Ovidiu Râpanu pe mandatul dlui Gheorghe Benea. Alte persoane sunt acuzate în acest dosar că au prejudiciat compania cu peste 25 de milioane de lei”, declară
Liliana Mincă după audierea de la DNA.
"Trebuie să se știe"
Potrivit acesteia, în mandatul său de preşedinte
CNLR contractul a fost semnat în avantajul companiei, dar ulterior, Ovidiu Râpanu , sub conducerea lui Gheorghe Benea (PDL), ar fi deturnat clauzele contractului producând prejudiciile pe care procurorii DNA încearcă acum să le clarifice.
”Procurorii de caz și-au dovedit probitatea morală. Sunt procurori tineri care chiar vor să facă lumină în acest dosar și nu numai - există dosare pentru fiecare contract încheiat de către Gheorghe Benea în cadrul CNLR. Este exact ceea ce vreau și eu, motiv pentru care am mers la audiere. Eu chiar vreau să spun tot despre ceea ce s-a întâmplat la Loterie. Trebuie să se știe, chiar și numai pentru a-i ajuta pe cei circa 2700 de angajați ai companiei care nu au nici o vină că în cadrul CNLR se întâmplă și lucruri cel puțin dubioase”, spune
Liliana Mincă.
Prejudiciu de 25 milioane de lei
În dosarul instrumentat de DNA prejudiciul creat
CNLR însumează 25,1 milioane lei şi provine din administrarea defectuoasă a contractului de comision pentru vânzarea de cartele telefonice încheiat cu SC Form Trade SRL, respectiv modificarea clauzelor contractuale stabilite inițial, scopului și a naturii juridice a contractului. Conform, unui extras dintr-un raport al Curții de Conturi,
”ignorându-se condițiile legale de reprezentare a companiei, au fost modificate clauzele contractuale printr-un proces verbal de negociere care a fost semnat de către o persoană din cadrul CNLR care nu avea nici-o calitate în acest sens”. Liliana Mincă își exprimă întreaga disponibilitate pentru sprijinirea cercetărilor în soluționarea acestui dosar și tragerea la răspundere a celor ce se fac vinovați de
”jaful de la Loterie”.
CITEŞTE ŞI:
Deputat botoşănean audiat la DNA cu nereguli uriaşe pe bani publici