Un fost profiler FBI a anunțat recent cu surle și trâmbițe că are toate dovezile că regretata artistă ar fi fost ucisă, invocând că a stabilit inclusiv o întâlnire cu procurorul general al României pentru a discuta redeschiderea cazului. Realitatea este însă alta.
În 2010, Mădălina Manole a fost găsită fără suflare în casa sa din Otopeni, chiar în ziua în care ar fi împlinit 43 de ani. Dosarul a fost închis, anchetatorii ajungând la concluzia că s-a sinucis cu Furdan, un pesticid extrem de puternic. Un fost profiler FBI, Pete Klismet, a apărut recent cu teoria că toate dovezile pe care le-a adunat în acest caz reflectă că la mijloc ar fi vorba despre o crimă. Mai mult, acesta a spus că împreună cu procurorul general al României vor discuta posibilitatea redeschiderii acestui caz.
Evident că la scurt timp după aceste declarații, părinților regretatei artiste le-au revenit îndoielile cu privire la condițiile în care a murit fiica lor. Toate aceste declarații nu au făcut altceva decât să agite spiritele, pentru că în realitate nu s-a întâmplat nimic. Într-o solicitare adresată de către ziarul Libertatea, Parchetul General al României a admis că nu există nicio solicitare din partea lui Pete Klismet: ”… până în prezent nu a fost adresată o invitaţie sau o cerere”, a transmis instituția.
Vezi şi: Un celebru profiler din America vine în România să ancheteze moartea Mădălinei Manole
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
„Rățușca cea urâtă" din nou pe scena Teatrului „Vasilache"
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Studenți de la Suceava, în vizită la Penitenciarul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Doina Federovici: Împreună ducem tradițiile populare mai departe
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024