Întâi a fost 30 noiembrie, apoi 31 octombrie iar acum a rămas valabilă data de 29 noiembrie.
Sunt termenele stabilite de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) pentru depunerea documentațiilor de către primării și consilii județene pentru accesarea de fonduri la Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL).
Primăria Botoșani avea acceptate într-o listă de obiective 24 de investiții.
Pentru 7 dintre acestea dosarele au fost depuse, consilierii locali dându-și votul pentru partea de cofinanțare.
„Au spus 30 noiembrie 2017, după aceea au zis 31 octombrie, iar acum pe hârtie apare 29 noiembrie 2017. E mai bine pentru că noi aveam licitații făcute ca să ni se dea documentații care se terminau pe 10-12 noiembrie 2017”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Fondurile acordate prin PNDL erau destinate mai ales școlilor dar și pentru modernizarea străzii Drumul Tătarilor.
Două unități de învățământ au fost scoase din lista de proiecte din PNDL deoarece și-au efectuat din fonduri proprii intervențiile pentru securitatea la incendiu. Este vorba despre Colegiul Tehnic Gheorghe Asachi și o școală gimnazială.
Așadar, Primăria Botoșani solicită finanțare pentru 22 de proiecte rămase pe lista de investiții, în condițiile în care se va încadra în termenul de 29 noiembrie pentru depunerea documentațiilor.
Bani de la stat pentru botoșănenii dornici să muncească într-o altă localitate - SUMA
Redacția Botoșăneanul
Feb 06, 2025
Greșelile care pot lăsa șoferii fără permis: Sancțiuni drastice în noul Cod Rutier
Redacția Botoșăneanul
Feb 06, 2025
RAZIE a polițiștilor în Piața Centrală și la bazar, s-au dat 10 amenzi
Redacția Botoșăneanul
Feb 06, 2025
Eduard Florescu și-a luat rămas bun de la FC Botoșani: Acești oameni mi-au fost ca o familie - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Feb 06, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile