Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS) înregistrează datorii de circa 30 de milioane de lei către firmele de construcţii din Botoşani. Acestea provin în mare parte de la lucrări desfăşurate la unităţile de învăţământ în precedenta legislatură, care au fost efectuate, dar nu şi decontate.
Inspectoratul Şcolar Judeţean a întocmit o centralizare a situaţiei tuturor şantierilor din judeţ şi a reieşit că sunt deschise nici mai mult, nici mai puţin de 232, suma totală necesară pentru finalizarea investiţiilor fiind de circa 170 de milioane de lei. Unele companii de profil au iniţiat procese pentru nechitarea lucrărilor deja făcute şi s-au obţinut hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile pentru amintita sumă de 30 de milioane de lei.
„Investiţiile care se vor derula în continuare trebuie să se bazeze pe investiţii în şcolile cu populaţie şcolară numeroasă. Prioritare sunt plata arieratelor şi finalizarea lucrărilor realizate peste 90% plus autorizările sanitare”, a declarat
Ada Macovei, inspector şcolar general. Pe de altă parte, s-au înregistrat cazuri, unele ajunse şi în atenţia Camerei de Conturi Botoşani, în care s-au plătit sume de bani pentru lucrări inexistente.
De fapt, nici nu se ştie foarte exact câţi bani mai trebuie
Totodată, s-a constatat că autorităţile locale, cele prin care s-au derulat fondurile de investiţii alocate de MECTS, nu cunosc foarte exact sumele necesare pentru închiderea şantierelor.
„Pe baza datelor pe care le-am primit, de cel mai multe ori semnate şi de directorii de şcoală şi de primari, am constatat că ele diferă de la o lună la alta sau de la un semestru la altul şi că nu putem avea o bază exacte de date după care să ne putem orienta şi să solicităm fonduri Ministerului Educaţiei în cunoştinţă de cauză”, a mai spus
şefa educaţiei botoşănene. Ea a cerut primarilor să se implice în recuperarea banilor de la firmele către care s-au făcut plăţi nejustificate.