Unul dintre miniștrii din cabinetul Viorica Dăncilă a primit o invitație pentru a fi prezent la Botoșani.
Este vorba despre ministrul agriculturii Petre Daea care a fost invitat, alături de alți oficiali din minister la Tîrgul de Produse Naturale din Botoșani care va fi deschis vineri la amiază.
„Am invitat oficialii de la nivelul ministerului, nu mi-a confirmat prezența nici un oficial. Am invitat tot ce înseamnă conducerea Ministerului Agriculturii legat de acest eveniment precum și pe cei de la atestarea produselor tradiționale”,
Cristian Delibaș, director DAJ Botoșani
La Botoșani un astfel de târg este organizat pentru prima dată, în timp ce în alte județe se desfășoară de câțiva ani. Iașiul de exemplu organizează începând din 2017.
„Un târg de weekend prin care vrem să promovăm doar produsele din Botoșani, asta ne și dorim. Dorința a venit din rândul consumatorilor și procesatorilor și noi, instituțiile care venim în sprijinul dlor. De comun acord cu Primăria Botoșani am identificat o locație pe acest pietonal, având în vedere traficul de aici”,
Cristian Delibaș, director DAJ Botoșani
La acest târg vor fi comercializate doar produse din Botoșani care sunt și atestate, de la cașcavalul de Săveni la dulceața Mihaelei Rusu sau a Cozonacului Domnesc. Nu vor lipsi și produsele de carmanegerie.
Organizatorii susțin că produsele comercializate la târg nu vor fi aceleași precum cele vândute în piețele orașului.
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024