Noul ministru al Agriculturii a demontat chiar de lângă deputatul Florin Ţurcanu certitudinea numirii preşedintelui Asociaţiei Crescătorilor de Ovine şi Caprine „Moldoovis” pe postul de secretar de stat la instituţia pe care o conduce. După ceremonia de lansare a candidaţilor USL la alegerile locale Daniel Constantin a susţinut o conferinţă de presă în care a fost abordat şi acest subiect.
Flancat de liderii judeţeni ai liberalilor şi conservatorilor oficialul guvernamental a explicat că nu a auzit de propunerea ca Ionică Nechifor să fie numit secretar de stat la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR). Mai mult, a făcut public că nici măcar nu a primit vreo propunere de la PNL sau PSD în această privinţă.
„Eu aştept propunerile lor. Este adevărat că ministrul are, aşa a fost discuţia, are oarecum ultimul cuvânt în ceea ce priveşte propunerile care vin de la PNL, de la PSD sau de la PC pentru că e foarte important pentru el să lucreze într-o echipă, să lucreze cu oameni pe care ministrul îi consideră a fi profesionişti”, a afirmat
Daniel Constantin.
CITEŞTE ŞI:
Ţurcanu lăudat de ministrul agriculturii în faţa a sute de oameni la Popăuți - VIDEO
Cât despre Ionică Nechifor... „este un important crescător de animale, este un important liderilor al fermierilor”.
În prima şedinţă a noului Guvern, care a avut loc pe 8 mai, s-au numit 12 secretari de stat, unul dintre aceştia chiar la MADR, în persoana lui Achim Irimescu.
După preluarea guvernării de către USL deputatul Florin Ţurcanu a anunţat în repetate rânduri că preşedintele ACOC Moldoovis va deveni secretar de stat la MADR.
Preşedintele PC a mai spus de lângă Paul Onişa că nici un conservator de la Botoşani nu va face parte din noul Guvern,
„dar vă asigur că din următorul mandat, din noiembrie, vom avea grijă ca un reprezentant al PC să ocupe o funcţie importantă la nivel central”.